Cam mulţi gnomi şi cam multe figuri fantomatice într-o singură poză…


Apasati CLICK pe imagine pentru marire

Am primit pe email următorul text în engleză (şi fotografia aferentă):

„Fotografia de mai sus se află în posesia familiei mele de ani de zile, fiind făcută înainte de a mă naşte. Eu de fiecare dată îi spuneam „fotografia cu zâne”. Povestea din spatele acestei poze este următoarea: era ziua de naştere a sorei mele mai mari şi toată familia mea s-a dus să sărbătorească la iarbă verde. Cel din stânga pozei e tatăl meu; dar, în fotografie, pot fi remarcate o serie de fiinţe ciudate:

(1) un gnom cu barbă;
(2) o creatură cu glugă;
(3) un chip de copil;
(4) un gnom cu o carte în mână.

Cine a examinat poza mi-a spus că nu e vorba de efecte de lumină”.

Interesantă poveste, dar şi poză. Pentru cine n-a aflat până acum, un gnom este o creatură mitică caracterizată de statura sa mică şi de viaţa subterană. Apar doi gnomi în această poză (precum şi alte chipuri fantomatice), sau doar e vorba de jocul luminilor şi umbrelor, dublat de capacitatea minţii umane de a recunoaşte diverse chipuri în locuri unde nu există?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.