Biblia este plină de enigme. Astfel, „Facerea” începe cu crearea Pământului, acțiune care din punct de vedere geologic este redată fidel. Dar să analizăm și alte afirmații: „Iar după ce au început a se înmulți oamenii pe pământ și li s-au născut fiice, fii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit” (Facerea,VI, 1-2). Cine poate răspunde la întrebarea care fii a lui Dumnezeu le-au luat de soții pe fiicele oamenilor? De unde apar acești „fii” ai lui Dumnezeu?
Și mai departe citim: „În vremea aceea se iviră pe pământ uriași, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a naște fii, aceștia sunt vestiții viteji din vechime” (Facerea VI, 4). Iată-i că apar din nou acești fii a lui Dumnezeu care se amestecă printre oameni. Și iată că aici este, de asemenea, vorba pentru prima dată de uriași.
Uriașii apar fantomatic în mai toate scrierile din vechime. S-ar părea, așadar, că au existat. Ce soi de ființe ar fi fost acești uriași? O fi vorba de strămoșii noștri? Poate că sunt cei care au clădit acele gigantice construcții de piatră, mutând de colo-colo, parcă în joacă, blocuri enorme. Sau este vorba de cosmonauți, veniți de pe alte planete? Un lucru e sigur: Biblia vorbește de uriași și îi desemnează drept „fii ai lui Dumnezeu”, și aceștia trăiesc printre oameni, împreunându-se cu fiicele acestora.