Răspândit în toată lumea, faimosul whisky încă nu-şi cunoaşte părinţii adevăraţi. Cert este că arta distilării se cunoştea în Egiptul antic. Dar gâlceava britanică porneşte de la Sf. Patrick – patronul Irlandei, născut în Scoţia, pare-se – care ar fi importat metoda de preparare a licorii aducătoare de vertij, potrivit unei legende. Scoţienii pun pe masă un document în 1494 care reglementa distilarea malţului. Replică irlandeză vine cu citate din acelaşi secol, unde se evoca o băutură distilată din cereale şi aromatizată cu ierburi sălbatice.
„Apa-vieţii” (în galeză) – uisce beatha – avea pesemne numele prea greu de pronunţat după o duşcă zdravănă, aşa că a ajuns la uisge, apoi la uisky. Sună chiar… româneşte! În 1609, distileria Old Bushmills (Irlanda de Nord) eliberează prima licenţă oficială, iar după descoperirea Americii whisky-ul irlandez triumfă. În 1853 însă scoţianul Andrew Usher amesteca alcool de cereale cu o aromă puternică de malţ şi gata scotch-ul! De la începutul secolului trecut, supremaţia scoţiană nu a mai fost pusă în discuţie, astfel că, azi, nume ca John Walker, George Ballantine, James Chivas sunt cunoscute de toţi.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025