Nigel Kerner este, cu siguranţă, unul dintre cei mai originali autori care a analizat problema originii fenomenului extraterestru. El a devenit, de-a lungul timpului, expert în domeniul extratereştrilor gri, care, conform lui Kerner, ne-ar influenţa întreaga evoluţie a umanităţii.
Kerner este primul autor care face o legătură clară dintre extratereştrii gri şi „archonii” din textele gnostice descoperite la Nah Hammadi.
„Gnosticii erau asceţi care respingeau această lume ca fiind creaţia unui „pseudo-creator” numit Iehova, care ar fi fost nimic altceva decât o zeitate extraterestră numită Archon. Gnosticii mai credeau că şarpele din Biblie era un binefăcător şi nu un răufăcător faţă de primii oameni, întrucât ar fi încercat să le ofere aşa-zisa „adevărată cunoaştere”, conform căreia noi, oamenii, avem ca sursă „Aeonii” („Generatorii”), adică „părinţii noştri cosmici” (…)
Una din sectele gnostice era reprezentată de „ofiţi” („ophites”), care practicau nişte tehnici foarte asemănătoare cu cele din tantra. Tantricii sunt mistici care foloseau „puterea şarpelui” sau Kundalini (o forţă ascunsă în trupul uman), pentru a obţine conştiinţa cosmică şi a trezi „siddhis” sau puterile oculte. Gnosticii se pare că erau implicaţi în orgii care aveau acelaşi scop: trezirea energiei şarpelui şi nu pentru propria plăcere. Iar şarpele gnosticilor este identic cu Kundalini, puterea şarpelui care se află la baza coloanei vertebrale trupului uman (…)
Prin Kundalini, gnosticii credeau că vor scăpa de influenţa „Archonilor” care ar fi pus stăpânire pe trupurile şi pe minţile noastre. În ceea ce priveşte „învierea” din creştinism, gnosticii credeau că învierea trebuia obţinută în timpul vieţii şi nu după moarte, aşa cum este ea spusă de Iisus Hristos în Noul Testament. Tot ei aveau credinţa că noi după moarte nu supravieţuim, ideea contrară fiindu-ne implementată de aceeaşi „Archoni” (…)
Conform mitului gnostic al Creaţiei, „Archonii” sunt specii de fiinţe inorganice, ce ar fi apărut înaintea creaţiei Pământului şi a sistemului solar. Cu scopul de a deţine control asupra umanităţii, Archonii, de secole întregi, ne-ar fi înşelat, controlându-ne minţile.”
Aşadar, Kerner crede că extratereştrii gri ar fi de fapt archonii din textele gnostice. Autorul ajunge la concluzia că aceşti „extratereştri gri” sunt fiinţe mecanice, care nu au suflet. Ei sunt nişte entităţi robotice semi-organice, care au ca scop perpetuarea cu orice scop, luptând împotriva decăderii fizice prin entropie. Ca cea mai mare ironie, extratereştrii gri ar putea deveni soluţia ideală pentru cei care caută o soluţie mecanică şi ştiinţifică la problemele umane.