America, în mijlocul revoltelor sociale – există vreo legătură cu erupţia solară masivă de pe 29 mai 2020?


În Statele Unite lucrurile au luat-o razna, din păcate. Zilele trecute, un negru (pe nume George Floyd) a fost arestat şi brutalizat de poliţia din Minneapolis (statul Minnesota), până când a fost omorât. Întregul incident a fost filmat şi a produs revoltă în rândul cetăţenilor din Minneapolis; iniţial pe reţelele de socializare, apoi pe străzi. În America există o istorie îndelungată de conflicte rasiale, în care unii poliţişti albi par să se îndrepte cu violenţă şi cu precădere împotriva unor negri.

Deşi poliţistul care l-a omorât pe George Floyd a fost arestat, asta nu a potolit furia mulţimii. Din păcate, s-au înregistrat violenţe mari în cadrul acestor proteste, ceea ce l-a făcut pe guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, să declare: „Acum, nu mai e vorba despre George Floyd sau de inegalităţi. E vorba de un atac organizat pentru a destabiliza societatea civilă.”

Între timp, protestele şi violenţele s-au extins şi în alte mari oraşe din SUA: Houston, Fort Worth, Chicago, Atlanta, Washington D.C., Detroit, Fort Wayne, Kansas City, Des Moines, Vegas, Charlotte, San Jose, Boston, Memphis, Columbus, Denver, Cincinnati, Portland, Louisville. Pare că haosul s-a răspândit în marile metropole americane.

În SUA, se dezvoltă o „furtună” perfectă: 40 de milioane de șomeri, economie prăbușită, polarizare socială record. Totuşi, o „coincidenţă” bizară merită a fi amintită: conform site-ului scitechdaily.com, în perioada aceasta (mai exact pe 29 mai 2020) s-a declanşat o erupţie solară masivă, cea mai puternică din ultimii ani. N-ar fi exclus ca această erupţie solară să influenţeze subtil minţile umane, făcându-le mai agitate, astfel încât să apară şi revolte (revoluţii) la nivel social, odată ce există şi condiţiile. Iar istoria pare că demonstrează acest lucru.

De exemplu, în anul 2003, în care s-a înregistrat o puternică erupţie solară, a început războiul din Irak, dar a avut loc şi o revoltă de 6 zile în Benton Harbor (Michigan). În februarie 1992, a avut loc o altă erupţie solară masivă, chiar înainte de revoltele devastatoare din Los Angeles. Potrivit lui Adam Michalec, există o legătură de lungă durată între evenimentele solare şi activităţile umane ((în special, tulburări violente şi revoluţii).