Oamenii de știință descoperă că Pământul are doi munți secreți mai înalți decât Everestul


Se ştie foarte bine care este cel mai înalt vârf de pe planetă: Muntele Everest – 8848 de metri. Dar acest faimos vârf este o nimica toată în comparație cu doi munți secreți, care sunt de peste 100 de ori mai înalți – au descoperit oamenii de știință. Atingând înălțimi de aproximativ 1.000 km, aceste vârfuri nu se găsesc pe suprafața planetei noastre, ci sunt îngropați la aproximativ 2.200 km sub picioarele noastre. Cercetătorii (de la Universitatea din Utrecht) estimează că munții au cel puțin o jumătate de miliard de ani vechime, dar ei ar putea data de la formarea Pământului, în urmă cu 4 miliarde de ani.

Cercetătorul principal, Dr. Arwen Deuss, a spus: „Nimeni nu știe ce sunt și dacă sunt doar un fenomen temporar, ori dacă au stat acolo de milioane sau chiar de miliarde de ani”. Cele două structuri monstruoase stau pe granița dintre miezul Pământului și manta, zona semisolidă de sub crustă, sub Africa și Oceanul Pacific. În jurul lor este un „cimitir” al plăcilor tectonice scufundate, care au fost împinse în jos de la suprafață într-un proces numit subducție.

Oamenii de știință știu de zeci de ani că există structuri vaste ascunse adânc în mantaua Pământului. Acest lucru este posibil datorită modului în care undele de șoc seismice de la cutremure se răspândesc prin interiorul planetei. Când se întâmplă un cutremur puternic, undele seismice se transmit dintr-o parte a planetei către cealaltă. Dar când aceste unde trec prin ceva dens sau fierbinte, ele sunt încetinite, slăbite sau reflectate. Așadar, ascultând cu atenție „tonul” care ajunge pe cealaltă parte a planetei, oamenii de știință sunt capabili să construiască o imagine a ceea ce se află dedesubt.

Sursa: studiul ştiinţific „Global 3D model of mantle attenuation using seismic normal modes” / nature.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.