Un vânător american a fost uluit să vadă pe camera video o apariţie bizară: o fiinţă „din alte lumi”, cu un „cap bulbos”


O imagine surprinsă de un vânător american a stârnit bănuieli că ar putea fi vorba de un vizitator extraterestru. Donald Bromley își instalase o cameră de supraveghere în Deer Lodge (Montana / SUA) – o zonă care are oricum o reputație pentru apariţii paranormale – când s-a întâmplat ceva ciudat. Așteptându-se ca echipamentul său să fi găsit dovezi ale faunei sălbatice locale, el a fost în schimb surprins să descopere că într-una dintre imagini se putea observa o figură umanoidă, cu „cap bulbos”.

„Cu cât mă uit mai mult, cu atât îmi dau seama cât de ciudat era, potrivindu-se cu o fiinţă extraterestră, cu capul bulbos şi mare, fără haine pe ea, fiind un fel de ființă transparentă”, a declarat vânătorul.

Zona este bogată în evenimente paranormale, cum ar fi OZN-urile sau luminile pe cer inexplicabile. Regizorul local Patrick Cutler, care realizează un documentar despre zonă, susține că această imagine recentă este doar ultima dovadă dintr-un șir lung de incidente ciudate. Localnicii s-au confruntat cu defecțiuni „misterioase” ale mașinilor, presupunându-se că din cauza prezenței tehnologiei extraterestre. Există chiar și povestea unui localnic despre care se spune că și-a vopsit poarta cu sânge, după ce și-a ucis familia.

În ceea ce privește imaginea din acest articol, rămâne încă neclar ce se află acolo. Ar putea fi un vizitator extraterestru sau camera a surprins doar o persoană obișnuită care mergea pe un câmp? Voi decideţi.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): mirror.co.uk


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.