Zona din Arad unde au apărut 4 ovaluri misterioase, dar şi chipul Maicii Domnului în lanurile cu grâu


Vinga este o comună situată în județul Arad, fiind formată din satele Mailat, Mănăștur și Vinga. Aici, în 1994 au apărut două cercuri concentrice misterioase într-un lan de grâu. Aceste cercuri au făcut ca zona să se transforme instantaneu într-un loc în care mii de curioși veneau pentru a vedea minunea.

După 2 ani, în 1996, pe un câmp spre Mănăștur, au apărut mai multe cercuri de formă ovală. Era vorba de patru ovaluri, din care trei erau dispuse paralel, iar cel de-al patrulea era perpendicular pe capetele celor trei ovaluri. În zonă, pământul din jurul ovalurilor era ars, firele de grâu fiind pârlite și uscate la vârf, semn că o temperatură foarte ridicată a acționat la formarea acestor forme geometrice ovale.

Despre aceste cercuri ovale, localnicii spuneau că „nu-i un lucru curat”. Legenda spune că pe drumul Izvorenilor, unde apare și figura geometrică ovală, s-ar fi arătat cu mult timp în urmă chipul Maicii Domnului. De atunci, aici au apărut și câteva izvoare de apă, apă ce vindecă unele boli ale animalelor. Pe vremea CAP-ului, de la acest izvor se adăpau animalele, iar apa avea un efect tămăduitor. Atunci oamenii au construit o capelă în semn de mulțumire Cerului.

O localnică a confirmat că în perioada aceea a văzut „fulgere” de toate culorile, fulgere cum n-au mai fost văzute în Vinga.

Oare ce mistere se ascund în spatele acestor fenomene?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.