Cu ce „vapor-minune” s-a plimbat acum aproape 200 de ani marele logofăt şi cărturar Dinicu Golescu?


Dinicu Golescu (1777-1830) a fost un mare boier, cărturar şi om politic român, din familia boierească Golescu. A deţinut funcţia de „mare logofăt” al Ţării Româneşti, un fel de echivalentul de azi de prim-ministru. În 1825, Marele Logofăt al Valahiei îşi petrece concediul, făcând o călătorie de agrement, cu vaporul, de la Trieste până la Veneţia. Dar, nu cu orice vapor, ci cu unul motorizat, cu aburi, o minune a tehnicii pentru acele vremuri.

Foarte interesantă e descrierea lui Dinicu Golescu a acestei maşinării: „Vaporul este o corabie, care merge pe mare, un meşteşug de foc, ce este în cămara corăbii, iar afară se vede numai un coş de fier, lung ca de 4 stânjini, prin care iese fumul, şi două roate mari de fier, întocmai ca roatele de la mori, ce umblă pe apă, una de o parte, afară din corabie şi alta de cealaltă parte, într-o osie de fier, care este mai înaltă decât faţa apei cu şase palme. Roatele intră în apă o parte şi trei părţi rămân afară. Această osie cu roatele întorcându-se foarte iute,
goneşte corabia atât de tare, încât simte trupul omului cum corabia sparge marea şi roatele lasă în urmă două coade de spumă lungi”.

Acum aproape 2 secole, limba română nu avea cuvinte tehnice şi nici boierii nu se prea pricepeau în fizică. Acel vas avea probabil o maşină primitivă de aburi, sistem Newcomen, de doar câţiva cai putere. Dar care l-a impresionant foarte mult pe marele cărturar…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu