Haideţi să mai desluşim un mister al naturii: de ce cântă păsările?


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Păsările sunt unele dintre cele mai atractive creaturi de pe Pământ. Cui nu-i place să urmărească un papagal viu colorat sau un porumbel? Dar frumusețea păsărilor nu ţine doar de aspectul lor, ci şi de zgomotele pe care le fac. Cântecele de păsări sunt printre cele mai distincte și mai minunate sunete ale naturii. Dar, de ce păsările petrec atât de mult timp și energie cântând?

Există două scopuri principale și acestea sunt conectate. În primul rând, păsările mascule cântă pentru a-şi marca teritoriile. O pasăre cântătoare spune: „Acest loc este al meu și sunt dispus să-l apăr, mai ales de alții din specia mea”. Masculul își poate „patrula” spațiul ales și poate cânta des în teritoriul pe care îl consideră ca fiind al său.

Al doilea scop al cântării este acela de a atrage un partener pentru a face un cuib. Păsările femele își aleg adesea partenerul de împerechere, pe baza unei combinații de indicii vizuale și vocale. Chiar și păsările mascule, cu un penaj frumos, pot avea probleme în perioada de împerechere în a-şi găsi partenerul, dacă melodiile lor nu se ridică la un anumit standard.

Fiecare specie de păsări are de obicei cântecul ei unic. Aceasta permite unei păsări să audă un cântec și să-şi da seama dacă acel „cântăreț” este din propria specie.

Identificarea păsărilor după cântecele lor este la fel de distractivă ca și descoperirea lor la vedere. Aşa că scoateți-vă căștile și ascultați păsările din cartier, mai ales atunci când sunt active dimineața sau seara. Vei fi surprinşi de ceea ce veţi auzi…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025