O enigmă nedezlegată: de ce-a murit marele pictor renascentist Rafael?


Marele pictor al Renaşterii, Rafael, a avut un curios destin: s-a născut şi a murit în aceeaşi zi – 6 aprilie (1483-1520). E înmormântat în Pantheonul din Roma.

Giorgio Vasari atribuie moartea lui Rafael excesului de plăceri carnale. “Într-o zi – scrie el – Rafael se întoarse acasă cu febră mare. Doctorii au crezut că a răcit. El le-a ascuns excesele din pricina cărora îi era rău, aşa că ei i-au luat sânge din belşug, cînd lui i-ar fi trebuit un întăritor.”

Alţii susţin că moartea prematură (la 38 de ani) i s-ar fi tras, totuşi, de la o răceală, pe care a făcut-o grăbindu-se să se înfăţişeze înaintea Papei, care îl chemase. Pictorul a murit în Vinerea Mare. În noaptea aceea, pămîntul s-a cutremurat, ceea ce a produs fisuri Logiilor pictate de artist la Vatican.

Papa Leon al X-lea a izbucnit în lacrimi la aflarea morţii protejatului său. Din ordinul Suveranului Pontif, Rafael a avut parte de funeralii fastuoase. De amintit că numai cu 1 an înainte, în 1519, Italia mai pierduse un artist de geniu: Leonardo da Vinci.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.