Englezii au avut un rege legendar, Sf. Edmund Martirul, care se pare că deţinea puteri miraculoase după moarte

Englezii au un rege-sfânt, martir, pe nume Sf. Edmund sau Edmund Martirul. În jurul lui s-au ţesut legende miraculoase, incredibile pentru ziua de astăzi, dar poate că avem noi o cunoaştere superficială a lucrurilor.

Acest monarh a fost încoronat la doar 14 ani, în Crăciunul anului 855, ia domnia sa a durat încă 14 ani, până în anul 869. A fost un rege extrem de viteaz şi dârz, însă, din păcate, el a fost capturat de către vikingi.

Odată prins, Edmund a fost legat de un stejar, apoi bătut și torturat, pentru a renunța la credința sa creștină și a-l accepta pe Ivar, conducătorul vikingilor, ca rege. Când Edmund a refuzat să se supună, spunând că este gata să moară pentru poporul său și pentru Dumnezeul său, vikingii i-au răspuns trăgând asupra lui o mulţime de săgeţi, acoperindu-i tot corpul de săgeţi, ca şi cum ar fi fost un arici.

Dar totuși Edmund nu a murit imediat și continua să se roage lui Dumnezeu, așa că vikingii i-au tăiat capul. Apoi, vikingii i-au aruncat corpul lui Edmund într-o groapă comună de gunoi, refuzându-i o înmormântare creștinească și au jucat fotbal cu capul regelui, până când s-au plictisit și l-au aruncat într-o groapă plină de spini.

Însă, câteva zile mai târziu, apropiaţii lui Edmund s-au întors în zonă și au recuperat trupul regelui, însă fără a-i găsi capul. Totuşi, se spune că în timp ce îi căutau capul, strigând: „Unde ești, prietene?”, ei auziră vocea regelui spunându-le: „Aici, aici, aici”. Ei urmară sunetul, până când au găsit capul regelui, care era protejat de un lup gigant, care îl avea între labele lui. Lupul a drumul capului, iar prietenii au putut să-i asigure regelui o înmormântare corespunzătoare; lupul misterios s-a întors în pădure și nu a mai fost văzut niciodată.

Se spune că străvechiul stejar, pe care a fost ucis regele Edmund, a mai trăit încă o mie de ani, până în 1848, când o furtună puternică îl doborî. Stejarul era atât de vechi, încât avea o circumferenţă a trunchiului de 6 metri; în interiorul trunchiului s-ar fi aflat capete vechi de săgeţi din fier.

Cât privește lupul din legendă, în 1890 un vicar a găsit în zona unde a fost odată stejarul, în cripta unei biserici din apropiere, mai multe oase care aparţineau unui lup mare. Este interesant de remarcat faptul că regele Edmund a fost ultimul membru al unei dinastii regale saxone numite Wuffingas, care a condus Anglia de Est din secolul al șaselea. Numele de familie derivă din „Kin of the Wolf”, adică, în traducere „Înrudit cu lupul”. O stranie coincidenţă…

Dar, legenda Sf. Edmund continuă mult şi după moartea sa. Câţiva ani mai târziu, cultul regelui a crescut, iar rămăşiţele sale au fost transferate în oraşul Beadoriceworth, curând redenumit Bury St. Edmund (Bury St Edmunds), abaţia construită pentru a găzdui sanctuarul său devenind un popular loc de pelerinaj.

Reputația lui Edmund, regele care acum era şi un martir sfânt, a crescut şi mai mult după ce s-a deschis mormântul original. S-a spus nu numai că trupul lui Edmund era neputrezit, dar toate rănile de pe corpul lui s-au vindecat, capul alăturându-se din nou corpului său. Ultima deschidere a mormântului lui Edmund a avut în 1198; un călugăr sceptic a tras de părul regelui, pentru a vedea dacă într-adevăr capul era bine atașat de corp și ar fi fost pălmuit cu promptitudine de către sfântul mort pentru lipsa sa de credință!