Cine e steaua misterioasă şi „fiinţa de lumină” care ni se vor arăta pe Terra, aşa cum a prezis marele alchimist Paracelsus?


Paracelsus (1493 – 1541) a fost un celebru alchimist, medic, fizician, astrolog, teolog, filozof elvețian. Paracelsus a întreprins o serie de cercetări în vederea obținerii pietrei filozofale, o substanță care se presupunea că în atingerea cu alte metale le poate preface în aur, dar mai era considerată și panaceu, elixir, licoare care avea puterea, potrivit concepției alchimiste, de a vindeca toate bolile și de a dărui tinerețe veșnică.

Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om și Univers, legătură care se ascunde în existența spiritului. Natura umană se împarte în trei entități: * natura noastră sensibil trupească – corpul elementar * natura noastră acoperită, verigă în lanțul lumii întregi, care emite și recepționează influența forțelor din Univers – corpul eteric-ceresc, corpul astral * natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual – sufletul.

La un moment dat, Paracelsus scrie ceva despre o stea misterioasă şi despre o „fiinţă de lumină” care va apărea pe Terra: „Va fi la fel de strălucitoare ca Venus şi va aduce un mesaj special pentru omenire, acela că, în timp ce regulile cereşti sunt imuabile, Pământul va cunoaşte schimbări convulsive în ordinea lumii”. Paracelsus vedea în maiestuoasă apariţie un semn al marilor revoluţii care vor veni după el. „Nimic din ceea ce trebuie scos la lumină nu va rămâne în întuneric, iar o fiinţă de lumină, care încă nu a apărut, va veni şi va dezvălui multe taine ale existenţei”.

Întrebarea care se pune e următoarea: la ce stea se referea marele alchimist? Cumva la „Steaua Morţii” – steaua binară a Soarelui sau la legendara planetă Nibiru? Iar „fiinţa de lumină” cine va fi? Vreun conducător al acestei planete?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.