Ce realizare! China a reuşit să producă o „stea artificială” de trei ori mai fierbinte decât Soarele nostru!


hidrogenExperții chinezi au produs cu succes săptămâna trecută un gaz de hidrogen mai fierbinte de trei ori decât cel din ​​centrul Soarelui Mai important decât atât, oamenii de știință au fost capabili să mențină temperatura record de 50 de milioane de °C timp de 102 de secunde.

Până în prezent, Germania a fost în fruntea cercetărilor privind fuziunea nucleară, după ce fizicienii săi au reuşit să folosească 2 megawați de radiații de microunde pentru a încălzi gazul de hidrogen la 80 de milioane de grade Celsius, însă numai pentru o fracțiune de secundă. E adevărat că oamenii de știință germani au ajuns la temperaturi mai mari decât cele obţinute de chinezi, dar perioadele au fost atât de scurte din cauza temerilor că gazul ar putea topi reactorul.

Experimentul de săptămâna trecută din China, care a avut loc la Institutul de Științe Fizice din Hefei, folosind un reactor de fuziune magnetică, a marcat un salt semnificativ în cercetarea atomică. Reactor, oficial cunoscut ca „Experimental Advanced Superconducting Tokamak” (EST), a încălzit gazul de hidrogen până la aproximativ 50 de milioane de grade Kelvin (49,999 milioane de grade Celsius), lucru echivalent cu o explozie termonucleară la nivel mediu. Miezul din interiorul Soarelui se presupune că ar avea o temperatură de 15 milioane de grade Celsius.

Germania a investit 1 miliard de euro într-un reactor în care a reuşit să încălzească plasmă până la aproximativ 1 milion de grade Celsius, timp de o zecime de secundă.

Sursa: The Express


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Un comentariu la „Ce realizare! China a reuşit să producă o „stea artificială” de trei ori mai fierbinte decât Soarele nostru!”

Lasă un comentariu