Veste bună: doi ingineri au descoperit o cale prin care orice navă extraterestră poate fi detectată la intrarea în atmosfera Pământului!


nava extraterestraDetectarea navelor spaţiale extraterestre este posibilă dacă acestea intră în atmosfera Pământului la viteza luminii sau la viteze extrem de mari. Această nouă descoperire vine din partea a doi ingineri din California.

Inginerul Steven Wilkinson și colegul său Ulvi Yurtsever au identificat o cale prin care se poate detecta orice navă aflată în apropierea Pământului, în cazul în care ele se deplasează cu viteza luminii. Poate că nu ne vom întâlni cu aceste cazuri de călătorie interstelară prea curând, dar avem o cale de a le simți prezența lor, în cazul în care o astfel de posibilitate apare în viitorul apropiat. Conform analizei lor, orice navă care călătoreşte la fel de repede ca şi lumina, ar lăsa căi luminoase distincte, permițându-ne să știm de prezența lor, folosind calcule precise.

Acest lucru este posibil datorită prezenței radiaţiei cosmice de fond (RCF) în spațiu și a interacțiunii dintre un obiect rapid şi radiaţia cosmică de fond. RCF este lumina rămasă de la Universul aflat în formare. Lumina se răspândeşte în întreg spaţiul, întrucât Universul se expansionează. O navă care călătoreşte foarte repede ar schimba RCF, care poate fi detectată cu ajutorul tehnologiilor actuale. Cei 2 cercetători au identificat o modalitate de a masura aceste schimbări cu ajutorul semnăturilor de lumină nou create. De fapt, diferențele de temperatură și de intensitate a interacțiunii ar fi ușor observabile cu ajutorul anumitor instrumente.

Acest lucru arată bine în teorie până acum. Dar inginerii cred totuşi că ar fi imposibil pentru navele spaţiale să călătorească la fel de repede (sau aproape la fel de repede) ca lumina. Interacțiunea dintre asemenea nave spațiale cu RCF ar produce o piedică care ar încetini viteza de deplasare a navelor. Deci, în esență, noi avem tehnologia pentru a detecta navele spațiale care călătoresc cu viteza luminii, dar ele nu ar fi fi în măsură să călătorească atât de repede. Dar interacțiunea cu RCF nu ar fi singura problemă a navelor spațiale extraterestre; spaţiul cosmic este plin de obiecte cosmice, care ar putea fi lovite oricând de o navă spaţială extraterestră ce călătoreşte extrem de repede.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu