Nu-i aşa că-i ciudat că atât Biblia, cât şi miturile păgâne din Orientul Apropiat, vorbesc de faptul că omul a fost creat din lut?

Vechile mituri ale Orientului Apropiat povestesc că primii oameni au fost fie modelaţi cu mâna, fie născuţi. Doi zei au creat omenirea: o zeiţă-mamă, cunoscută sub mai multe nume, şi Enki, zeul apei dulci şi al invenţiilor practice. Adesea, miturile îmbină în aceeaşi relatare despre primii oameni cele două tipuri de creaţie: prin naştere şi prin modelare. Povestirile despre zeiţa-mamă vorbesc despre timpul scurt al gravidităţii – nouă zile în loc de nouă luni – şi despre momentul naşterii primilor oameni.

Câteva mituri povestesc mai metaforic: Enki i-ar fi făcut pe oameni din argilă, ca şi cum ar fi creat nişte vase de lut. Diferenţa constă doar în faptul că argila era amestecată cu un lichid miraculos. Multe mituri spun că lichidul folosit la crearea oamenilor era sângele unui zeu sacrificat. Altele afirmă că Enki ar fi adăugat saliva lui sacră în lut înainte de a-i da formă. Adesea, motivul facerii oamenilor este nevoia de muncitori care să-i scape pe zeii abia creaţi de ostenitoarea sarcină a săpării canalelor de irigaţie.

Interesant e faptul că atât zeii din Orientul Apropiat, cât şi Dumnezeul biblic creează oamenii din două substanţe, dintre care una este lutul; în poemul babilonian Atrahasis, a doua substanţă, cea sacră, este sângele unui zeu cu darul înţelepciunii. Potrivit Bibliei, în capitolul doi al Facerii, Dumnezeu dă viaţă primului om prin suflarea sa divină, adică îl înzestrează cu duh sfânt. Dacă în ambele tradiţii munca face parte din destinul oamenilor, în Biblie ea apare ca o pedeapsă, iar in Mesopotamia este o sarcină.