Ken Webster, din Marea Britanie, a publicat o carte în care a relatat mai mult de 200 de contacte prin computer cu persoane din zona aceea, care muriseră cu mai mult de 3 secole în urmă.
Unul dintre principalele legături ale lui Webster este reprezentată de Thomas Harden, un englez din secolul al XVII-lea, care trăise în aceeaşi casă în care acum locuia Webster, pe vremea când oraşul încă se mai numea Bristol. Din planurile astrale, Harden putea vedea echipamentul electronic din sufragerie al lui Webster.
Harden numea computerul o cutie cu o multitudine de culori, aşezată lângă şemineu. Harden comunica mesajele lui cu ajutorul gramaticii vechi englezeşti şi sub multe forme – mesaje telepatice, mâzgâlituri pe foi, mesaje scrise cu creta pe podea, şi, cele mai importante, fişiere scrise pe ecranul calculatorului şi trimise în hard disk.
După o vreme, Harden a fost înregistrat cum a explicat colegului său pământean, Webster, că scrisul a fost format în conformitate cu voinţa lui şi prin intermediul vizualizării „cutiei cu lumini”. Un alt lucru interesant este faptul că Harden a spus că el nu este o entitate imaterială, care vorbeşte de dincolo, ci el comunică din propriul lui timp, din secolul al XVII-lea. Astfel, în loc să fie vorba despre o comunicare cu cei morţi, este, mai degrabă, vorba despre o călătorie în timp.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025