Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Posedaţii din Morzine, o incredibilă nebunie colectivă

208

posedati1În 1857, iarna, a fost lungă şi foarte aspră în Savoia de nord (regiune a Franţei). Când, în fine, pe la mijlocul lui martie, zilele se mai lungesc puţin, şi ultimele gheţuri se topesc pe malurile lacului Leman, e o mare uşurare pentru savoyarzi. Morzine, o mică localitate, a fost foarte greu încercat. Târguşorul alpin de 1.500 de locuitori e rupt de lume de aproape trei luni.

Într-un târguşor liniştit din Franţa, o fată cade în stare de inconştienţă…

Aşa că, în căsuţele înghesuite a căror irdezie se prăbuşeşte pe alocuri sub zăpadă, creierele locuitorilor din Morzine s-au înfierbântat. Parohul face tot ce poate ca să le alunge ideile bizare. În acest an, şi-a pregătit cu un zel şi cu o grijă deosebite “fetiţele” sale pentru prima comuniune. În ajunul zilei celei mari, pe la ora cinci, micuţa Peronne iese din biserica în care s-a dus să se spovedească… După-amiaza, a alergat spre torent ca să vadă cum se înfundă apa în ultimele tuneluri de gheaţă. Una dintre micile ei colege era cât pe ce să fie luată de apă după o alunecare. Peronne s-a repezit şi a reuşit s-o scoată de acolo.

Oare incidentul a marcat-o atât de tare?… Pe la ora cinci, când se întoarce la şcoala de călugăriţe Saint-Vincent, se prăbuşeşte ca moartă pe banca ei. E adusă acasă inconştientă şi nu se trezeşte decât după trei ore… Ca şi când nu se întâmplase nimic. Dar, în duminica următoare, la slujbă, cade din nou în somnul ei straniu, din care nu se trezeşte de data asta decât după-amiaza.

Două fetiţe sunt posedate de demoni…

În primele zile ale lunii mai, Peronne şi sora ei, Marie, păzesc caprele. Sunt găsite culcate în iarbă, cufundate amândouă, parcă sudate una de alta, într-un profund somn letargic. Curând boala celor două fetiţe se înrăutăţeşte. Acum, înainte de-a cădea în catalepsie, au convulsii. Blestemă şi proferează tot soiul de orori, ridicând braţele la cer. Apoi, au crize şi la şcoală.

În convulsii, urlă că sunt posedate de nişte demoni. Se uită fix la cer, întind braţele, parcă pentru a aduna ceva care o să cadă din cer. Apoi fac mişcările cuiva care deschide o scrisoare şi o citeşte. De-a lungul paginilor, fizionomia lor trece de la anxietate la bucurie, la teroare…

Demonii s-au molipsit şi la colegele de şcoală ale fetelor…

În fine, ele pretind că trei demoni, care se numesc Avarul, Hoţul şi Tăietorul de lemne, s-au instalat în trupul lor. Şi iată că acum boala micilor surori devine contagioasă. Deodată, în micuţa sală încălzită de o sobă mare cu lemne, o fetiţă se ridică şi-şi învârte braţele ca pe nişte elice. Alta, când o întrebi ceva, devine surdă şi multe zile nu poate să comunice decât prin semne. Iar alta devine somnambulă în plină zi, în timp ce vecina ei se chirceşte pe jos de durere, fiindcă şapte diavoli i-au intrat dintr-odată în stomac. Pe scurt, liniştita şcoală a călugăriţelor Saint-Vincent s-a schimbat în azil…

Uşor-uşor, tot satul e cuprins de posedaţi…

Dar asta nu e tot. Sunt lovite şi mamele de familie. Jeanne Boraz, o femeie de treizeci de ani, mamă a patru copii, deschide sabatul scoţând nişte strigăte jalnice, înainte de-a se prăbuşi în convulsii. Slujba de la Înălţare, de obicei atât de vesela şi de liniştită, răsună de data asta de strigătele posedatelor. De cum se aude Kyrie Eleison, micuţele şi marile convulsionare fac un tărăboi asurzitor. Bietul paroh zadarnic agită sfeştocul; pe capete, apa sfinţită are efectul smoalei aprinse.

Sunt anunţate autorităţile care asistă la un spectacol de manifestări satanice

Unicul medic din Morzine, doctorul Buet, este rapid depăşit de evenimente. La sfârşitul lui mai, el alertează autorităţile. Carabinierii sarzi sunt cei care fac ancheta, căci, în 1857, Savoia nu este încă alipită Franţei. Doctorul Tavernier, un medic din Thonon, este de altfel trimis la faţa locului cu ordinul unei misiuni oficiale. El se duce mai întâi la şcoală, unde asistă la un spectacol de manifestări satanice.

E foarte impresionant şi doctorul Tavernier se mulţumeşte să noteze în ziua aceea în caietul său că, după crize, micuţele posedate, ca şi mamele lor de altfel, „par să iasă dintr-un vis”. Ajunge la concluzia unui delir colectiv care se va propaga dacă nu se izolează bolnavii. Chiar dacă nu prezintă natura bolii care a dat peste locuitorii din Morzine, acest diagnostic este cel puţin foarte rezonabil.

posedati2Cine e de vină? O vrăjitoare sau un preot?

Dar locuitorii nu vor să audă nimic. Ei spun că Marie şi Peronne au fost atinse uşor de o vrăjitoare din comuna Les Gets şi că ăsta-i motivul posesiunii diabolice generale. De altfel, Julienne Perot, care dobândeşte subit darul profeţiei, nu-i asigură oare că „tot satul o să ajungă acolo”? Se mai şopteşte şi că un fost preot care nu mai oficiază slujbe, refugiat la Geneva, la 70 de kilometri distanţă, este răspunzător de această vrajă.

Bunul paroh din Morvine hotărăşte atunci să ia… dracul de coarne. El distribuie exorcismele ca pe nişte bomboane învelite în hârtie, ceea ce nu face, desigur, decât să întărească psihoza generală.

Napoleon al III-lea decide ca cei posedaţi să fie vârâţi în închisoare

Acum suntem în anul 1860 şi numărul posedaţilor, de azi înainte supuşi ai împăratului, depăşeşte o sută cincizeci. Alertat de această progresie neliniştitoare, guvernul lui Napoleon al IlI-lea trimite de urgenţă la Morzine, în misiune extraordinară, pe doctorul Arthaud, din Lyon. Acestuia nu-i este greu să se convingă că spectacolul lugubru, la care sunt martori permanenţi locuitorii din Morzine, are un rol determinant în extinderea bolii. Cu acordul guvernului, subprefectul din Thonon decide atunci să dea o lovitură hotărâtoare: o să-i vâre la închisoare pe toţi cei care se agită în convulsii.

Parohul se alătură autorităţilor şi renunţă să mai exorcizeze. La 30 septembrie 1860, se urcă în amvon, îşi contemplă îndelung enoriaşii şi spune cu solemnitate:

– Fraţilor, prietenilor!… Mărturisesc în faţa voastră eroarea mea: boala care a dat peste noi nu vine deloc de la diavol… este o boală care are numai cauze naturale!…

Cuvintele sale sunt acoperite de urlete înspăimântătoare şi trebuie să-şi plece capul sub zborul cărţilor de rugăciuni. Vreo treizeci de furii vor să ia cu asalt amvonul. Abatele Pinget şi vicarul său, ajutaţi de întregul consiliu municipal, îşi dau toată osteneala să facă puţină ordine. Trebuie înlăturaţi cu brutalitate posedaţii cramponaţi de amvon, pentru ca parohul să-şi poată termina predica…

Iniţiativa subprefectului a dat totuşi roade. Poliţia patrulează şi sunt închişi toţi cei care se dezlănţuie pe drumul public. Boala mai slăbeşte puţin, dar continuă să clocească… înăuntrul caselor.

Un magnetizator taie un câine pentru a pune capăt isteriei publice

Iată că, la începutul anului 1861, debarcă la Morzine un cetăţean elveţian care-şi spune magnetizator. „Nu-i nimic”, spune el, „vă promit că am să fac bine pe toată lumea. Aveţi nevoie numai de puţină bunăvoinţă. Ajutaţi-mă şi n-o să regretaţi…” Într-o noapte, târăşte o bună parte din locuitorii înarmaţi cu furci şi cu topoare spre o capelă mică, în ruine, la distanţă de şapte kilometri. Trupa numeroasă, precedată de torţe, ajunge curând la poalele edificiului, ridicat odinioară de un paroh din Morzine, abatele Corbin.

– Tu, Corbin, complicele diavolului, eşti vinovat de tot! urlă ciudatul magnetizator.

Ajutat de un tăietor de lemne, taie burta unui câine negru, în piaţa din faţa capelei. Apoi îi smulge ficatul, pe care-l înţeapă de optsprezece ori cu sabia Vrăji şi formule cabalistice însoţesc această dezlegare de vrajă, în timp ce ţăranii sapă în centrul capelei. În această gaură se pune ficatul magic. Cum era de aşteptat, ceremonia nocturnă tulbură atât de tare minţile încât, chiar de a doua zi, se constată vreo zece noi cazuri de delir.

Intervine şi ministrul de interne…

Locuitorii din Morzine care reuşesc să-şi păstreze capul pe umeri se hotărăsc atunci să fugă de epidemie vânzându-şi păşunile şi casele. Vai, nu se prezintă nici un cumpărător şi nici nu este de mirare! Atunci domnul de Persigny, ministrul de Interne în persoană, se ocupă de acest caz. Îl trimite la Morzine pe rectorul Cousteries, inspector general al serviciului de alienaţi, cu puteri depline. Peste trei săptămâni, un adevărat dispozitiv de război se află la faţa locului. Jandarmii patrulează în sat toată ziua, o infirmerie specială funcţionează şi se aduce chiar… un detaşament de infanterie care locuieşte la săteni.

Posedaţii sunt răspândiţi în toate satele din împrejurimi, unii până la o distanţă de o sută de kilometri de Morzine. Satul participă din belşug la cheltuielile de instalare. În fine, se reduce timpul slujbelor şi se închid iarăşi toţi cei care se exhibează sau fac să circule zvonuri false.

Vindecările par definitive, până când…

„Sosirea soldaţilor la Morzine a produs un efect mai minunat decât toate exorcismele”, scrie medicul, care prescrie numai leacuri naturale. Totul este aşa de bine încât în 1863 boala poate fi considerată definitiv oprită. Bolnavii sunt înapoiaţi familiilor şi cei care mai au nişte uşoare urme sunt trataţi cu bromură.

Pentru a sărbători vindecarea locuitorilor din Morzine şi pentru a pune un punct final în mod solemn acestei poveşti, s-a hotărât să fie invitat monseniorul episcop cu prestigiosul său fast… Unii notabili sunt puţin neliniştiţi, dar alţii, în frunte cu prefectul, consideră că aceasta va fi un fel de verificare care va atesta sănătatea redobândită a locuitorilor.

…reîncep posedările!

Episcopul nici n-a pus încă piciorul în parohie că optzeci de creaturi frenetice călăresc pietrele funerare, urlă şi se chircesc în jurul bisericii mai înainte de-a o lua cu asalt… ca să brutalizeze prelatul.

– Lupule de episcop, urlă ele. Trebuie să-i scoatem ochii. N-are putere să vindece fata. Nu. Nu poate scăpa fata de diavol.

Într-o clipă, tot satul e cuprins de convulsii. Cu trupul încordat ca un arc, cu spume la gură, cu bâta în mână ca să lovească neîncetat râul, femeile urlă şi-şi smulg părul din cap. Cele care sunt în biserică se reped la episcop, care primeşte lovituri de picior şi ghionturi care-l fac să verse Marele şi Sfântul Mir pe jos… O posedată ajunge chiar să-i smulgă inelul episcopal!

Ciudaţii credincioşi îl roagă fierbinte atunci: „Vindecaţi-ne, vindecaţi-ne!” Avertizat de efectele dezastruoase ale exorcismului cu câţiva ani înainte, episcopul refuză…

Posedaţii vindecaţi de fanfară!

În tot departamentul e consternare, căci totul trebuie luat de la început. Jandarmii, trupa şi infanteriştii ocupă din nou această citadelă a lui Satan şi parohul din nou e schimbat. Subprefectul emite atunci o idee. Oare cel mai bun teren ca să crească diavolii nu este…plictiseala? Se întreabă străbătând ulicioarele sumbre ale târguşorului.

Atunci consiliul municipal se hotărăşte să creeze cu mare osteneală o fanfară magnifică. Care va ocupa toţi locuitorii, deoarece cei care nu fac parte din ea vor putea veni la repetiţii. Cu mare pompă, sub bagheta dirijorului Roch, aceasta dă primul concert la Crăciun. Abatele Valentin se hotărăşte să ţină, în anul acela, o slujbă nu mai lungă decât un marş militar.

Se suprimă misiunea prevăzută pentru luna februarie a anului 1865, şi soldaţii termină de curăţat albia râului, care pe alocuri este o adevărată cloacă. Încet-încet, totul revine la normal. Se produce o criză uşoară în 1870, o alta peste trei ani. Şoseaua care trebuie să lege de atâta vreme Morzine de Thonon este în fine terminată…

În anii următori, cei care urcă în sat cu brişcă, şi curând cu automobilul, cu speranţa de-a vedea un posedat întârziat, s-au dus degeaba. În schimb, descoperă peisaje noi, nişte localnici primitori şi minunata privelişte a uneia dintre cele mai agreabile staţiuni de munte.

Orgoni Crystal