Zilele şi săptămânile trecute au avut loc ample manifestaţii în capitala Franţei, Paris. Mass-media oficială nu a prezentat tabloul complet al acestor demonstraţii: s-a zis că lumea a ieşit în stradă din cauza deciziei guvernului francez de a mări preţurile la benzină. Dar n-a fost doar atât; criza are rădăcini mai profunde.
Contextul crizei din Franţa este următorul: această ţară a pus în aplicare politici economice neo-liberale timp de zeci de ani, care au subminat treptat, în paralel cu globalizarea, clasa medie care a fost creată din anii ’50 până la începutul anilor ’90. Motivul existenţei acestei clase de mijloc era oferirea de servicii publice puternice, care să menţină rezonabile costurile cu energia, transportul și comunicațiile, permiţând măsuri de redistribuire din centrele urbane în zonele rurale.
Însă, în ultimii aproape 30 de ani, începând cu 1990, guvernele care s-au succedat în Franţa au redus impozitele pentru corporaţii și mari capitaluri şi au efectuat privatizări ale companiilor de stat. Această pierdere a veniturilor a fost compensată prin reducerea costurilor din zonele rurale, cum ar fi închiderea școlilor, spitalelor, liniilor de tren – toate aceste aspecte care făceau viaţa mai ieftină. Aceasta a creat o problemă, pentru că majoritatea regiunilor din Franța pierd locuitori în favoarea unor foarte puține centre economice. Zonele rurale mici și chiar orase mai mari, cum ar fi Toulouse, au pierdut din populaţie, în timp ce zonele vechi industriale sunt abandonate progresiv, iar regiunile agricole supraviețuiesc cu dificultate. Între timp, Biroul Public de Statistică din Franța a constatat că nivelul de trai pentru 70% din populaţie a rămas înghețat de la sfârșitul anilor 90. Acestea constituie fundalul întregii probleme, dar acum a apărut şi factorul declanșator.
Ultima salvare a oamenilor din mediul rural a fost capacitatea lor de a găsi un loc de muncă departe de casă, fiind capabili să-și permită costul transportului. Deţinerea unei mașini și costul rezonabil al combustibilului i-a mulţumit pe majoritatea locuitorilor din mediul rural și din suburbiile oraşelor mari, care nu-şi permiteau locuințe în centrele urbane. Dar atunci când guvernul Franţei a anunţat că vehiculele mai vechi (singurele pe care şi le pot permite cei săraci) vor fi impozitate mai mult pentru a încuraja oamenii să cumpere vehicule mai noi, că aceste vehicule nu vor mai putea fi conduse decât în anumite zile și că benzina/motorina folosită va fi impozitată mai mult, atunci toate aceste lucruri au atacat direct în nivelul de viață a milioane de oameni din întreaga țară.
Aceste măsuri, luate în numele încălzirii globale, sunt văzute ca fiind foarte ipocrite. SUV-urile mari nu sunt impozitate mai mult, li se permite să conducă în continuare fără restricţii. Căile ferate au fost privatizate, crescând costul biletelor; singurele mijloace accesibile acum sunt autobuzele, care (culmea!) poluează și sunt lente, faţă de trenurile care sunt rapide şi electrice.
Aşadar, aceste proteste din Franţa ale oamenilor reprezintă un strigăt de disperare împotriva neoliberalismului și a noii oligarhii internaţionale. De ce am făcut această introducere? Pentru a putea comenta şi înţelege mai bine fotografia din acest articol, preluată de pe reddit.com. Acolo se observă că în mijlocul protestelor de la Paris, cu fum şi gaze lacrimogene, o domnişoară, aflată în interiorul unui chioşc Burger King, zâmbeşte larg făcându-şi un selfie cu telefonul. Dar de ce zâmbeşte femeia la telefon? E bucuroasă că se află în siguranţă, în ghetoul ei de sticlă? Oare nu-şi dă seama că se află într-o zonă de conflict şi că oricând ar putea fi şi ea atacată? Oare îi pasă ei că lucrează la o mare corporaţie internaţională, care a câştigat bătălia cu micii producători/comercianţi autohtoni?