Un fost colonel american dezvăluie faptul că armata SUA a folosit arme spaţiale împotriva civilizaţiilor extraterestre


Philip Corso (1915-1998) a fost un ofiţer al Armatei Americane, servind între 1942 şi 1963 cu rangul de locotenent-colonel. Corso a publicat, împreună cu William J. Birnes, cartea „The Day After Roswell”, adica „Ziua dupa Roswell”, în care a dezvăluit cum a fost el implicat în cercetarea tehnologiei extraterestre, recuperate după incidentul Roswell din 1947.

Corso a spus că exista un grup guvernamental, aflat sub supravegherea directorului CIA, care avea ca sarcini colectarea tuturor informaţiilor despre tehnologiile extraterestre; în acelaşi timp, acest grup avea ca sarcini acoperirea tuturor informaţiilor despre existenţa OZN-urilor şi extratereştrilor. Conform lui Corso, programul american „războiul stelelor” lansat de SUA în timpul administraţiei Reagan avea ca scop, printre altele, şi distrugerea sistemului de ghidaj electronic din armele inamicilor, inclusiv din armele de origine extraterestră. Iar URSS-ul, duşmanul de moarte al SUA, ştia care este adevăratul scop al „războiului stelelor”.

Tot Corso mai susţine că extratereştrii s-au ocupat de răpirea oamenilor, de violarea spaţiului aerian al SUA, precum şi de distrugerea avioanelor de luptă trimise pentru a fi interceptate OZN-urile. De aceea, OZN-urile şi extratereştrii ar fi constituit o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite.

Una din declaraţiile publice care par să confirme ceea ce a spus Corso o reprezintă cea făcută în anul 1955 de generalul Douglas McArthur care spunea că „naţiunile lumii trebuie să fie unite, întrucât următorul război va fi unul interplanetar”.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.