Un glonţ a ucis un om după 20 de ani


Un glonţ tras spre Henry Ziegland l-a lovit şi l-a ucis abia douăzeci de ani mai târziu. În anul 1893, Ziegland a întrerupt relaţia pe care o avusese cu o tânără, iar aceasta, distrusă, s-a sinucis. Pentru a se răzbuna, fratele fetei l-a urmărit până acasă şi a tras asupra lui, în grădină. Crezând că l-a ucis, a întors apoi arma spre el şi s-a sinucis. Dar Ziegland a supravieţuit. Glonţul abia dacă îi zgâriase obrazul, după care se înfipsese într-un pom.

În 1913, Ziegland a hotărât să folosească dinamită pentru a dezrădăcina copacul cu pricina, în trunchiul căruia glonţul exista încă. Explozia l-a propulsat drept în capul lui, ucigându-l pe loc.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu