
O nouă cercetare desfăşurată pe o perioadă de 16 ani a confirmat că în centrul galaxiei noastre se află o gaură neagră uriaşă. Cu ajutorul Observatorului Astronomic European din Chile, astronomii germani au studiat mişcarea a 28 de stele care se învârt în jurul centrului Căii Lactee, anunţă BBC. Gaura neagră este de patru milioane de ori mai grea decât Soarele, potrivit studiului publicat în The Astrophysical Journal.
„Orbitele stelare din centrul galactic arată că acea concentrare egală cu masa a patru milioane de mase solare trebuie să fie, fără urmă de îndoială, o gaură neagră”, a explicat astronomul Reinhard Genzel, conducătorul echipei de cercetători.„Studiul a arătat că galaxiile se formează în jurul găurilor negre uriaşe în modul în care o perlă se formează în jurul unei granule de nisip”, a explicat Robert Massy, de la Royal Astronomical Society. „Deşi credem despre găurile negre că sunt ameninţătoare, în sensul că dacă te apropii prea mult de ele, o să ai probleme, e posibil ca ele să fi avut un rol în a ajuta formarea tuturor galaxiilor”, a spus Massy. “Ele au strâns materia la un loc, iar când densitatea materiei a fost suficient de mare, atunci s-au obţinut condiţiile în care s-au format stele. E posibil ca astfel să fi luat viaţă prima generaţie de stele şi galaxii”, a mai explicat el.
Cercetătorii de la Institutul Max-Planck din Germania au calculat că gaura neagră se află la 27.000 de ani lumină de Pământ. „În mod cert, cel mai spectaculos aspect al studiului nostru de 16 ani este acela că a oferit cele mai bune dovezi de până acum pentru existenţa găurilor negre super-masive”, a arătat şi Genzel.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025