Gerovitalul, elixirul Anei Aslan

Povestea Gerovitalului începe undeva pe la jumătatea secolului al XX-lea. Ana Aslan, pe atunci în vârstă de 52 de ani, preda la Facultatea de Medicină din Timişoara şi era preocupată de studierea procainei, un cunoscut anestezic local. De-a lungul anilor, mai mulţi medici evidenţiaseră câteva efecte surprinză toare: uneori, durerile articulare cedau, părul alb se recolora, iar calitatea tegumentului se îmbunătăţea. Erau însă doar observaţii disparate, venite în special din partea chirurgilor.

În premieră, Ana Aslan lua în calcul potenţialul procainei de a fi utilizată în lupta împotriva îmbătrânirii. Ea o folosea de mai mult timp în tratarea arteritelor, în afecţiunile circulaţiei periferice, dar dorea să o extindă şi la cazurile de reumatism. În primăvara anului 1949 s-a ivit ocazia.

„Pe 15 aprilie, am cunoscut un tânăr student la medicină, care suferea de artroză acută, în stare de criză de trei săptămâni – nota ea. Genunchiul lui era imobilizat şi fiecare mişcare îi provoca dureri atroce. Medicaţia care-i fusese administrată nu-i uşurase suferinţa decât pe termen scurt.” A ales să-i administreze o soluţie cu procaină 1% în artera femurală, deşi exista riscul să nu o nimerească, artera unei persoane tinere fiind foarte subţire. A reuşit, iar după câteva minute tânărul a ridicat piciorul şi l-a îndoit de mai multe ori. La scurt timp, el a părăsit spitalul. „Şocul şi interesul erau atât de mari, încât am renunţat la cariera universitară – căreia mă dedicasem trup şi suflet – pentru a mă consacra studiului acestei substanţe.”

După doi ani, Ana Aslan a început un experiment de lungă durată pe animale, asociat cu un studiu clinic pe 25 de pacienţi vârstnici, bazat pe procaină injectabilă, şi a constatat îmbunătăţirea stării lor generale. Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficienţa taratmentului se afla şi cel al unui pacient în vârstă de 110 ani. După patru ani de tratament, tremură turile mâinilor şi ale capului aproape încetaseră, putea să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul alb se repigmenta, iar depresia era înlocuită de o stare psihică bună.

Rezultatele satisfăcătoare au determinat-o pe Profesoară să caute o compoziţie care potenţa efectele benefice ale procainei şi a continuat cercetările împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. Ele au scăzut pH-ul procainei de la 4,5 la 3,3, care era astfel stabilizată şi exercita în organism o acţiune mai îndelungată înainte de a intra în reacţie de hidroliză (în mod obişnuit, e eliminată în circa o oră). În final, au ajuns la un compus format din procaină 2%, acid benzoic 0,12%, metabisulfit de potasiu 0,10%, fosfat disodic 0,01%, pH-ul amestecului situându-se între valorile 3 şi 4. Ingredienţii adăugaţi procainei erau agenţi antioxidanţi şi stabilizatori, iar menţiunea H3 adăugată denumirii produsului – Gerovital – indica acţiunea de tip vitaminic a medicamentului. Acesta se menţinea în organism peste şase ore şi depăşea cu mult efectele anestezice. Evaluarea clinică a Gerovitalului pe 7.600 de pacienţi a determinat omologarea sa în anul 1957 şi trecerea la producţia de serie sub formă de fiole, iar cinci ani mai târziu şi sub formă de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară.

În timp, lucrurile s-au schimbat în rău: Ana Aslan şi-a atras antipatia Elenei Ceauşescu (motivul a fost invidia acesteia pe titlul de academician al Profesoarei), iar lipsa apei calde, mâncarea şi condiţiile proaste – cu care se confrunta întreaga ţară – au afectat imaginea institutului. În 1978, colegiul de partid i-a cerut să plătească 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau contravaloarea unor taxe de spitalizare pe care ea nu le percepuse bătrânilor săraci. După şapte ani de procese, demarate în 1981, şi cu numai cinci luni înainte de a înceta din viaţă, Ana Aslan a avut câştig de cauză. La acea oră, metoda de tratament Ana Aslan aducea anual peste 17 milioane de dolari statului român.

Dar cine era Ana Aslan? Ana Aslan s-a născut pe 1 ianuarie 1897, la Brăila, într-o familie de intelectuali numeroasă (erau cinci fraţi). La 16 ani visa să devină pilot şi a zburat pe un aparat mic, iar la absolvirea liceului, în faţa opoziţiei mamei de a deveni medic, a trecut la soluţii extreme şi a intrat în greva foamei. În cele din urmă, în 1922 a absolvit Facultatea de Medicină şi apoi şi-a desfăşurat activitatea la mai multe spitale, până în 1952, când a fost numită, cu susţinerea unuia dintre mentorii ei, doctoral C. I. Parhon, director al Institutului de Geriatrie din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o până în 19 mai 1988, când a încetat din viaţă, la vârsta de 91 de ani.

Renumele ei s-a răspândit în lume, iar colecţia de scrisori pe care le primea la institut conţine 130.000 de piese din 123 de ţări (scrisorile ajungeau la destinaţie chiar şi atunci când pe plic scria doar „Prof. Ana Aslan, România”).

În lumea medicală, părerile privind Gerovitalul erau împărţite: erau voci care spuneau că Gerovitalul reprezintă una dintre cele mai însemnate invenţii din medicină, dar şi contestatari. Cei mai înverşunaţi adversari l-au numit Zerovital. Un studiu realizat în 1975, intitulat „Effects of a procaine preparation (Gerovital H3) in hospitalized geriatric patients: a double-blind study”, arăta că, în urma cercetărilor efectuate pe un grup de 63 de pacienţi cu vârste cuprinse între 45 şi 83 de ani, nu s-au constatat ameliorări psihice şi fizice.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.