Mama lui Stalin vroia să-şi facă fiul preot


Stalin s-a născut în decembrie 1879, într-un îndepărtat colţ din Georgia, într-o familie extrem de săracă. Mama lui, fiica unui iobag, nu împlinise încă 20 de ani când l-a adus pe lume. Tatăl, o brută ahtiată de alcool, era cizmar, făcând încălţăminte pentru soldaţi, la o fabrică de lângă Tbilisi.

Bătăile pe care micul Iosif – sau Soso, cum îl alinta mama sa – le îndura din partea tatălui l-au traumatizat pentru tot restul vieţii. Adesea, „corecţiile” pe care părintele său i le aplică erau atât de crâncene încât Soso zăcea zile în şir în pat sau urina sânge!

Sătulă de scandaluri şi bătăi, mama lui Iosif şi-a părăsit bărbatul şi va face tot posibilul ca micul Soso să devină preot. Deşi ea nu ştia carte, mama viitorului dictator va munci din răsputeri pentru a-l putea întreţine pe acesta în şcoală şi, ulterior, a-l trimite la seminar.

Aici, însă, Stalin va face cunoştinţă cu mişcarea revoluţionară, în care se va implica activ, trezind suspiciunea autorităţilor ţariste.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu