Conform Coranului, Fecioara Maria era sora lui Aaron şi a lui Moise. Nu e bizar?


Precum se ştie, islamismul îl consideră pe Iisus doar un simplu profet, nefiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul creştinilor. Există în cartea sfântă a musulmanilor, Coranul, două versete în care se vorbeşte despre naşterea lui Iisus din Sf. Fecioara Maria. Să vedem care sunt acestea:

[19:27]
Apoi a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: „O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor!
[19:28]
O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!”

Aţi observat ceva ciudat din aceste două versete? Fecioara Maria este numită ca fiind sora lui Aaron! Dar Aaron, marele preot al Israeliţilor, a fost fratele profetului Moise şi, conform marii majorităţii a istoricilor, el a trăit în perioada 1.600-1.200 î.Hr., deci cu câteva zeci de generaţii înaintea naşterii lui Iisus Hristos. Cum de au fost sărite, conform Coranului, aceste zeci de generaţii?

Iată o întrebare la care aştept opinii de la cei care sunt preocupaţi de religii.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.