Eminescu s-a inspirat din budism pentru a scrie poemul „Luceafărul”? Mai precis din dialogurile lui Buddha către discipolul său, Ananda…


Prin Mihai Eminescu, interesul față de India și spiritualitatea indiană cunoaște un moment decisiv în cultura română. Marele nostru poet național era profund familiarizat cu cultura, literatura și filosofia indiană, încă din perioada studiilor berlineze, când a avut, ca profesori, indianologi străluciți precum Max Muller și Albrecht Weber. Eminescu a tradus, după cum se știe, în românește, o parte din „Gramatica sanscrită” a lui Franz Bopp și se afla în posesia unui vocabular, destul de însemnat de limbă sanscrită.

Despre influența literaturii și filozofiei indiene asupra lui Eminescu s-a scris enorm. Eminescu nici nu poate fi studiat și înțeles fără literatura și filosofia indiană, ce constituie una din sursele principale de inspirație ale gândirii și creației sale.

Interesant e faptul că în celebrul poem „Luceafărul”, Eminescu abordează idei din budism (religia şi filozofia indiană de peste 2.500 de ani). Astfel, budismul se poate identifica în tabloul al treilea, unde apare discuţia lui Hyperion cu Demiurgul. Hyperion îşi exprimă dorinţa de repaos; în credinţa budistă, aceiaşi idee apare odată cu dorinţa către calmul absolut. Urmează replica Demiurgului unde îi explică astrului că toţi oamenii sunt efemeri şi că există un ciclu al vieţii: toţi oamenii sunt făcuţi pentru muri şi mor spre a se naşte. Astfel, rezulta de aici dogma reîncarnării. De asemenea, dialogul dintre cele două entităţi astrale se aseamănă cu dialogul dintre Buddha şi discipolul său, Ananda.

Eminescu preia din religia budistă ideea de calm absolut, unde suferinţa dispare, iar răul nu are nicio putere. Detaşarea de toate grijile lumeşti, îl vor face să descopere o altă lume nevazută, ajungând până în esenţa vieţii.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.