Aşa îşi imaginau autori din secolul 19 societatea umană din viitor: miniştrii au venituri egale cu muncitorii, iar oamenii ies la pensie la 45 de ani
Ideile comuniste au prins viaţă cel mai puternic în secolului al XIX-lea, deşi au fost puse în practică abia în secolul al XX-lea. Nu este o utopie ca toţi oamenii să aibă un venit egal? Dacă ar fi aşa, motorul dezvoltării societăţii umane – ambiţia şi competiţia – ar da sincope şi apoi şi-ar da obştescul sfârşit. Comunismul în Europa de Est n-a durat decât 40-45 de ani, prăbuşindu-se ca un castel de nisip. La fel s-ar fi întâmplat şi în China, dar comuniştii chinezi au fost mai inteligenţi şi au reformat societatea comunistă pe baza principiului „o ţară – două sisteme”; adică, politica aparţine Partidului Comunist, iar în mediul economic se acceptă proprietatea privată şi competiţia capitalistă.
Edward Bellamy (1850-1898) a fost un autor american și socialist, cel mai cunoscut pentru romanul său distopic. El scrie romanul „Looking backward 2000-1887” („Privire retrospectivă pe anul 1887 din anul 2000”), publicat în ianuarie 1888, o scriere care a produs senzaţie în acele timpuri. Autorul ne descrie lucrurile din punctul de vedere industrial.
În secolul al XIX-lea – zice Bellamy – proletariatul şi sărăcia erau cauzate de concurenţă şi de capital. În 2000, Bellamy vedea întreaga industrie naţionalizată, muncitorii au o organizaţie militară, învăţământul durează până la vârsta de 21 ani. Orice individ intră apoi în armata industrială şi face un serviciu de 3 ani, în care trebuie să facă orice îi cere conducerea statului. Ajungând la vârsta de 24 de ani, tinerii pot alege ocupaţia care le place. Statul îi furnizează obiectele necesare vieţii; venitul ministrului e egal cu venitul muncitorului, toţi capătă ceea ce le trebuie, iar după vârsta de 45 de ani, toţi au dreptul de a nu mai lucra.
Ismar Thiusen merge şi mai departe. În lucrarea sa din 1889 – „Looking Forward Or The Diothas”, autorul îşi imaginează cum va fi societatea în secolul 96: comunismul domneşte pretutindeni, iar pacea leagă toate popoarele. Principala grijă a statului e creşterea tinerilor, care se ocupă mai mult de sport, ca gimnastica, înotul, etc. Beţia şi imoralitatea nu mai există, călătoriile se fac numai cu trenuri electrice, animalele domestice nu se mai taie, mâncarea fiind asigurată de progresele chimiei, hainele sunt igienice şi simple, limba vorbită se compune numai din monosilabe.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ideile comuniste au prins viaţă cel mai puternic în secolului al XIX-lea, deşi au fost puse în practică abia în secolul al XX-lea. Nu este o utopie ca toţi oamenii să aibă un venit egal? Dacă ar fi aşa, motorul dezvoltării societăţii umane – ambiţia şi competiţia – ar da sincope şi apoi şi-ar da obştescul sfârşit. Comunismul în Europa de Est n-a durat decât 40-45 de ani, prăbuşindu-se ca un castel de nisip. La fel s-ar fi întâmplat şi în China, dar comuniştii chinezi au fost mai inteligenţi şi au reformat societatea comunistă pe baza principiului „o ţară – două sisteme”; adică, politica aparţine Partidului Comunist, iar în mediul economic se acceptă proprietatea privată şi competiţia capitalistă.
