„După ce i-am canonizat pe Ştefan cel Mare şi pe Constantin Brâncoveanu care au luptat pentru credinţă cu sabia şi au făcut şi crime, ar fi timpul să canonizăm şi un reprezentant al culturii şi spiritualităţii româneşti. Eminescu n-a dus războaie, a fost o pană de înger”, afirmă Alexandru Ţene (preşedintele necunoscutei Ligi a Scriitorilor Români), sperând o nouă titulatură a poetului, pe care l-ar vrea şi sfânt, pe lângă „Luceafăr” şi „nepereche”. Îi trece uşor cu vederea petele de alcool şi de libertinaj de pe virtute. „Dar ce, Ştefan cel Mare era mai breaz? A avut şi Eminescu greşelile lui”, îl apără scriitorul.
Ţene găseşte destule argumente pentru canonizarea lui Eminescu: părinţii săi, Gheorghe şi Raluca Eminovici erau români ortodocşi, a urmat la Cernăuţi Şcoala Primară Ortodoxă Orientală, „în scrisul său filigranat are trimiteri biblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat”, iar întreaga lui operă „conduce spre o sfinţenie a sufletului”. Alexandru Florin Ţene crede că, în afară de Eminescu, mai sunt şi alţii în cultura română care ar merita canonizarea. „N-ar fi departe nici Constantin Brâncuşi şi, s-ar putea, Dimitrie Cantemir, deşi nu-i accept faptul că a trecut la ruşi”.
Biserica Ortodoxă Română spune că sfânt nu ajungi cu una cu două: „E un proces laborios, îndelungat, care nu se face pe grabă”, spune Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. „Nu ne grăbim cu canonizările, zice preotul Stoica. Canonizarea presupune o procedură aparte, în care contează evlavia, nu doar reputaţia culturală şi patriotică, ori entuziasmul şi dorinţa publică”.
Sursa: www.gandul.info
P.S. OK, am ajuns s-o auzim şi pe asta, Sf. Mihai Eminescu. Nu c-aş avea ceva cu genialitatea sa poetică, dar a fi geniu nu înseamnă automat a fi şi sfânt. Din punctul meu de vedere (şi vorbesc din perspectivă spirituală), a fi sfânt înseamnă a avea conştiinţa iluminată, a fi conştient de vremelnicia lumii materiale şi de eternitatea spiritului. E adevărat, Eminescu, atunci când scria acele monumentale poezii, poate atingea nivele de conştiinţă superioare (pe care numai sfinţii le pot atinge), dar asta nu se întâmpla decât rar, dar în rest Eminescu avea o viaţă tumultoasă, tulburătoare, fiind angrenat până în măduva oaselor în vâltoarea vieţii cotidiene şi materiale. Ori, un sfânt ar trebui să trăiască efectiv, în această viaţă, în alte dimensiuni ale conştiinţei, ceea ce nu e cazul lui Eminescu.
În concluzie, mi se pare o propunere aberantă, probabil făcută cu scop publicitar de către acest Ţene, pentru a-şi face imagine. Apropo, aţi auzit vreunul din voi de acest scriitor, Alexandru Ţene? Să mă ierte Dumnezeu, dar e prima dată când îi aud numele…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
„După ce i-am canonizat pe Ştefan cel Mare şi pe Constantin Brâncoveanu care au luptat pentru credinţă cu sabia şi au făcut şi crime, ar fi timpul să canonizăm şi un reprezentant al culturii şi spiritualităţii româneşti. Eminescu n-a dus războaie, a fost o pană de înger”, afirmă Alexandru Ţene (preşedintele necunoscutei Ligi a Scriitorilor Români), sperând o nouă titulatură a poetului, pe care l-ar vrea şi sfânt, pe lângă „Luceafăr” şi „nepereche”. Îi trece uşor cu vederea petele de alcool şi de libertinaj de pe virtute. „Dar ce, Ştefan cel Mare era mai breaz? A avut şi Eminescu greşelile lui”, îl apără scriitorul. 
