Un val neobişnuit de căldură s-a înregistrat în Antarctica de Est, în apropierea lacului subglaciar Vostok! Ce secret teribil se ascunde acolo?


Pe 18 martie 2022, au apărut mai multe informaţii despre un val de căldură neobişnuit înregistrat în partea de est a Antarcticii, al cărui epicentru este regiunea Vostok, care se află pe vârful unui lac misterios (Lacul Vostok). Acest lac se află situat la aproximativ 3 km sub stratul de gheață.

Începând din acel moment, cercetătorii au devenit derutați de valul de căldură cu peste 70 de grade peste temperaturile medii și au început să caute răspunsuri. Însă, potrivit cercetătorului în paranormal, Michael Salla, de pe site-ul Exopolitics, o explicație probabilă ar fi aceasta că o arcă antică este îngropată sub calota de gheață din regiunea Vostok, iar activarea ei încălzește Antarctica de Est.

Dar, dacă informaţia ar fi adevărată, despre ce arcă e vorba? Despre celebra Arcă a lui Noe sau despre Chivotul Legământului din Biblie, şi care actualmente este dispărut?

În anul 2012, cotidianul Washington Post anunţa că oamenii de ştiinţă ruşi, după ce mai bine de două decenii au forat peste 3 kilometri în gheaţa din Antarctica, erau pe punctul de a ajunge într-un lac întunecat şi vast, lacul Vostok, în care nu a pătruns lumina de mai bine de 20 de milioane de ani. În articolul respectiv, se spunea că cercetătorii erau extrem de încântaţi de ce forme de viaţă ar putea găsi acolo.

Ulterior, pe surse, au apărut mai multe teorii ale conspiraţiei, despre creaturile descoperite în Lacul Vostok din Antarctica. Astfel, conform site-ului forsythstories.com, Dr. Anton Padalka, unul din echipa de cercetători care a analizat conţinutul Lacului Vostok, ar fi declarat autorităţilor din Elveţia că cercetătorii ruşi ar fi descoperit o formă de viaţă bizară şi mortală – denumită „Organismul 46-B”, o creatură extrem de inteligentă, asemănătoare unei caracatiţe, care a luat vieţile a trei membri din echipa de cercetare.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): videoclipul YouTube „Is an Ancient Space Ark at Lake Vostok heating up Antarctica?”

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock