Un „turn Tesla” gigant, construit de sovietici, se află abandonat la marginea Moscovei… O maşină a timpului, un HAARP rusesc sau altceva?

5.577 vizualizari

masina de fulgere 1Site-ul Russia Today ne vorbeşte despre un uriaş „turn Tesla” care se află abandonat la marginea Moscovei, într-o pădure. Mi s-a părut interesant articolul, aşa că vi-l prezint într-o formă sintetizată.

Nu, nu este o colonie extraterestră, o mașină a timpului sau chiar o versiune rusă a programului american HAARP. Dar, într-o pădure din apropierea Moscovei, se află o maşină de fulgere” din vremuri sovietice, care are o capacitate probabil egală cu întreaga producție de energie electrică din Rusia. Această minune tehnică a fost numită „Centru de cercetare de înaltă tensiune Marx și generatoare Tesla.” Aparţinând Institutului de Inginerie Electrică din Rusia, facilitatea se află la 40 km vest de Moscova, fiind situată într-o mică pădure de lângă Mănăstirea Noul Ierusalim de la marginea orașului.

Dispozitivul secret de înaltă tensiune a fost construit la sfârșitul anilor 1970 pentru a testa izolatori de protejare a vehiculelor, aeronavelor și echipamentelor electronice împotriva fulgerelor. Facilitatea este absolut unică; nimic de genul acesta nu există în lume, în primul rând datorită capacității sale fantastice. La capacitate sa funcțională de vârf, giganticul generator Marx, atunci când produce un fulger descărcat pe o platformă izolată, are o putere egală cu toate instalațiile producătoare de energie din Rusia – inclusiv termoelectrice, hidroelectrice, nucleare, solare şi eoliene. Dar acest lucru este doar pentru aproximativ 100 de microsecunde.

Generatorul Marx a fost numit aşa după inginerul german Erwin Otto Marx, care a descris-o în 1924. „Masina de fulgere” este de neegalat în capacitatea sa de descărcare, care constă dintr-un transformator-cascadă având capacitatea de 3 MW, 9 MW produşi de un generator de voltaj cu impulsuri (ce e capabil să creeze un fulger artificial înalt de 150 de metri, considerat a fi cel mai mare din lume) și o unitate de tensiune constantă, de 2,25 MW.

Bancul de testare descarcă un fulger de o capacitate dorită pe o platformă izolată special, pe care este amplasată un dispozitiv sau un material de testat. Platforma este plin de senzori, care arată cât de mult a fost afectat obiectul testat. Totuşi, fulgerul artificial este greu de controlat, dovadă stând mai mulţi copaci arşi din jurul bancului de testare. Acest centru de cercetare a efectuat mai multe teste în timpurile sovietice. Printre cele mai recente teste efectuate au fost cele de protecție la fulgere a avioanelor militare Suhoi. Cum costurile de funcţionare a facilităţii sunt mari, aceasta este pornită doar la ocazii speciale.

masina de fulgere 2

Spre deosebire de celebrul centru HAARP din Alaska, generatorul Marx sovietic nu a fost niciodată menit să modifice vremea. Dar, totuşi, alături de facilitatea de cercetare se află un alt centru de testare, numit Allure.” El este un simulator staționar de pulsuri electromagnetice (EMP), necesar pentru a testa soliditatea hardware a aviației militare și civile la câmpurile electromagnetice naturale și artificiale. O armă cu puls electromagnetic ar conduce la deteriorarea masivă a tuturor aparatelor electrice de pe o anumită suprafaţă.