Un român a asistat la un meci de box din Anglia anului 1840: „Englezilor le plac luptele barbare, sângerând ca vitele”


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

După popasuri mai lungi sau mai scurte în orașe din Țara Românească (Câmpulung, Târgoviște, București, Călărași) și din străinătate (Viena, Milano, Roma, Baden-Baden, Paris), Ion Codru Drăgușanu a ajuns, în septembrie 1840 la Londra. Aici, a vizitat British Museum, catedrala Sf.Paul, Grădina Zoologică, tunelul de sub Tamisa, opera. Din curiozitate, el a asistat și la o gală de box, la Box-Hall. Spectacolul a produs o impresie neplăcută asupra privitorului, care l-a descris astfel:

„A doua zi, cercetarăm alt local, numit Box-Hall, unde o specie de gladiatori englezi se luptau cu pumnul, față în față, sârguindu-se a se lovi peste nas și în alte locuri. Văzui unul sângerând din nas și din gură, ca o vită, și alți doi leșinați la pământ, apoi îmi fu greață de așa spectacol și părăsii localul. Englezilor le place astfel de luptă barbară și bat din palme, ba încă pun rămăşag pentru luptătorii din local”.

Așadar, prima descriere a unui meci de box, făcută de un român, comunică o opinie deloc favorabila acestei discipline sportive..