De ce consumul de carne a fost interzis în Japonia secole întregi?
Pe 18 februarie 1872, mai mulţi călugări budiști japonezi au intrat cu forţa în Palatul Imperial pentru a o audiență cu împăratul Japoniei. A urmat o mică luptă cu gărzile, în care jumătate dintre călugări au fost uciși. Care era problema? Cu câteva săptămâni mai devreme, împăratul a mâncat carne de vită, abrogând o interdicție veche de 1.200 de ani, care interzicea consumul de animale de către oameni. Călugării credeau că noua tendință de a mânca carne „distruge sufletul poporului japonez”.
Din motive atât religioase cât și practice, japonezii au evitat să mănânce carne de mai mult de 12 secole. Povestea a început odată cu răspândirea budismului din Coreea în Japonia, în secolul al VI-lea. La acea vreme, japonezii consumau carne fără probleme, în special carne de vânat (mistreți, căprioare).
Dar, budismul a început să se răspândească în Japonia. Această doctrină spirituală îi învăţa pe adepţi că oamenii pot fi reîncarnați în alte ființe vii, inclusiv în animale. Aşadar, consumatorii de carne riscau să-și mănânce strămoșii reîncarnați: nu este un gând care să-ţi facă prea multă placere. Iar cel mai mare „păcat”, conform budismului, era consumul de carne de vită şi cal.
În anul 675 d.Hr., împăratul japonez Tenmu a emis primul decret oficial care interzice consumul de carne de vită, de cal, de câine, de pui și de maimuță, în timpul perioadei de creștere, din aprilie până în septembrie. Odată cu trecerea timpului, interzicerea consumului de carne a fost extinsă de-a lungul întregului an.
Dar interdicția cărnii avea și rădăcini seculare. Înainte ca în Japonia budismul să devină religie predominantă, carnea nu făcea parte din tradiţiile nipone. Ca națiune insulară, japonezii s-au bazat întotdeauna mai mult pe orez, pește și fructe de mare ca şi hrană.
Totuşi, deşi consumul de carne era considerata a fi ilegal şi „necurat”, consumul de animale sălbatice se mai practica pe alocuri. În plus, aristocrația japoneză nu a renunțat complet la carne. Iar carnea era adesea tratată ca o hrană specială cu proprietăți medicinale. Chiar și călugării budiști puteau consuma ocazional carne, la indicaţiile medicului.
Obiceiurile alimentare au început să se schimbe rapid în Japonia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. După ce împăratul Meiji și-a asumat puterea în 1868, guvernul japonez a hotărât să pună capăt celor două secole de izolare și a adoptat practicile și tehnologia occidentală cât mai repede posibil. În plus, mulți credeau că unul dintre motivele pentru care japonezii aveau un fizic mai slab în comparație cu occidentalii era acela că ei nu mâncau carne sau produse lactate.
De atunci, japonezii au început din nou să consume carne…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Pe 18 februarie 1872, mai mulţi călugări budiști japonezi au intrat cu forţa în Palatul Imperial pentru a o audiență cu împăratul Japoniei. A urmat o mică luptă cu gărzile, în care jumătate dintre călugări au fost uciși. Care era problema? Cu câteva săptămâni mai devreme, împăratul a mâncat carne de vită, abrogând o interdicție veche de 1.200 de ani, care interzicea consumul de animale de către oameni. Călugării credeau că noua tendință de a mânca carne „distruge sufletul poporului japonez”.
