Oamenii de știință au stabilit că extincțiile în masă au avut loc de-a lungul istoriei cu o regularitate frapantă. De mai multe ori de-a lungul istoriei, combinațiile de evenimente catastrofale au dus la dispariția în masă a nenumărate specii de plante și animale, atât pe uscat, cât și în oceane. Aceste evenimente au adus evoluția (și dispariția) dinozaurilor, precum și apariția finală a strămoșilor noștri și a tuturor animalelor pe care le vedem astăzi.
Cu toate acestea, ceea ce a provocat aceste evenimente de extincție în masă – și dacă suntem în așteptarea următoarelor – a rămas mult timp un subiect de dezbatere controversată în rândul oamenilor de știință. Acum, un nou studiu bazat pe o nouă analiză a datelor extincțiilor în masă, precum și a vârstelor craterelor majore de impact ale asteroizilor și a altor urme fizice ale evenimentelor catastrofale, a relevat faptul că extincțiile în masă au loc aproximativ o dată la 27,5 milioane de ani.
Descoperirea conferă ciclicitate catastrofelor, dar totuşi rămâne neclar ce proces ar putea fi responsabil pentru acest lucru. Unii oameni de știință au speculat că erupțiile vulcanice majore ar putea fi cauza acestor catastrofe, în timp ce alții au sugerat că un corp ceresc nedescoperit de la marginea sistemului nostru solar, cu o orbită extrem de alungită, ar putea arunca periodic roci spațiale în direcția noastră.
Este de remarcat faptul că, dacă cifra de 27,5 milioane de ani este corectă – și având în vedere că ultimul eveniment de extincție în masă s-a petrecut în urmă cu 65 de milioane de ani (dispariţia dinozaurilor) – s-ar părea că ultima catastrofă să fi întârziat foarte mult. Asta înseamnă că ciclicitatea nu mai e de actualitate?
P.S. Părerea mea e următoarea: studiul s-ar putea să fie unul exact, însă ciclicitatea catastrofelor nu s-a mai întâmplat pentru că Pământul este o altă planetă faţă de cea iniţială, având acum şi o altă orbită. Conform vechilor texte sumeriene, planeta originară se numea Tiamat, iar ea a fost lovită de o altă planetă mai mare, mutând-o din orbita sa iniţială (situată între Marte şi Jupiter) în orbita iniţială a Pământului, creând Luna şi centura de asteroizi. Acestă planetă masivă se numeşte Marduk (sau Nibiru), şi, într-una din traversările sistemului nostru solar (odată la 3.600 de ani), a lovit planeta Tiamat pe care a mutat-o de pe orbita sa. Tot conform textelor sumeriene, Tiamat a fost lovit mai întâi de trei dintre sateliţii lui Nibiru, iar la final, însuşi Nibiru a lovit Tiamat-ul pe care l-a sfărâmat în două: o jumătate a devenit planeta Pământ, iar cealaltă jumătate a devenit centura de asteroizi care se găseşte în prezent între Marte şi Jupiter.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
