Un înger luminos vindecă o adolescentă de 15 ani aflată pe moarte într-un spital… iar dovada se află pe camera de securitate a spitalului


Credeţi în existenţa îngerilor? Dacă răspunsul este nu, atunci ar trebui neapărat să citiţi articolul de mai jos şi să vizionaţi videoclipul pe care l-am tradus în premieră în limba română pentru acest site. E vorba de o ştire prezentată pe canalul TV NBC News Atlanta, în care este prezentată cazul unei adolescente de 15 ani, aflată în spital în pragul morţii, şi care şi-a revenit miraculos după ce un înger de lumină apăru lângă rezerva sa din spital.

Îngerul a fost înregistrat de camera de securitate a spitalului, aşa că nu se poate spune că cineva a avut vreo vedenie. El se prezintă sub forma unei lumini albe, foarte strălucitoare, neavând o formă precis conturată. Mama fetei, care văzu şi ea îngerul, se gândi în acele momente că arătarea angelică fie a venit pentru a-i lua fata în ceruri, fie ca s-o însănătoşească. Şi, minunea s-a produs: fata s-a făcut mai bine aproape instantaneu. Bineînţeles, totul nu poate fi pus doar pe seama unei coincidenţe. Lucrătorii spitalului au confirmat şi ei prezenţa îngerului, iar medicii şi asistentele de acolo au rămas absolut uluite de această vindecare uimitoare.

Sunt siguri că scepticii vor spune că totul e doar o iluzie optică, iar fata s-a vindecat ca urmare a tratamentului luat. Da, sigur că da…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu