O întâmplare la limita imposibilului: un pacient imobilizat complet la pat a dispărut o oră din spital! Unde-a fost el în această perioadă?

17 vizualizari

Întâmplarea de care vă vorbesc în acest articol a avut loc în anul 1968, la un spital militar din Hawaii (SUA). La spital fusese internat un pacient de 60 de ani, care avea fracturi grave la coapsă şi la gambă, în urma unui accident de maşină. El a fost pus într-un bandaj de extensie, stând astfel complet nemişcat, din cauza unor vergele metalice fixatoare, care-i trec prin oasele coapsei şi gambei ambelor picioare, şi care sunt prevăzute cu greutăţi tractante. Orice mişcare a picioarelor imobilizate i-ar cauza dureri insuportabile.

Acest pacient se afla în spital de mai multă vreme şi făcuse o prietenie cu un tânăr medic rezident, cu care discuta mai multe lucruri interesante, ca de exemplu tehnicile exotice de meditaţie. Într-o seară însă, pacientul bătrân îi spune medicului rezident că în curând va petrece o oră într-un corp zburător extraterestru şi-l invită pe acesta să-l însoţească în această aventură. Medicul se gândeşte că, probabil, pacientul îşi pierduse minţile, pleacă şi îşi continuă rondul prin spital.

La al doilea rond, surpriză: pacientul a dispărut! Vergelele fixatoare din oţel nobil zac în formaţie pe pat, greutăţile atârnă de consolă, patul însă este gol. Putea pacientul să-şi scoată singur vergelele şi s-o ia din loc târându-se ? Nu putea. Vergelele fixatoare, care la fracturi complicate se introduc prin oase, au rolul de a fixa fragmentele de oase pentru ca acestea să se sudeze din nou în formaţia iniţială. Aranjarea exactă a bandajului de extensie se asigură prin greutăţi care dau dispozitivului unghiul de înclinare necesar. Atât instalarea, potrivirea şi, finalmente, îndepărtarea aparaturii cer timp şi sunt aşa de dureroase încât operaţiunea nu se poate efectua decât cu anestezie totală. Un pacient care face fie şi numai încercarea de a-şi scoate vergelele trebuia să leşine de durere de la prima zgâlţâială.

Tânărul medic de gardă dă alarma. Personalul spitalului şi poliţia militară scotocesc staţiunea şi împrejurimile imediate. Dispărutul rămâne dispărut. Ceva de domeniul imposibilului. Singurul rezultat al căutării a fost acela că întâmplarea respectivă a devenit şi mai misterioasă. Alţi pacienţi relatează despre o lumină intensă în momentul când trebuia să se fi petrecut dispariţia. Un lucru este clar: pacientul nu ar fi putut în niciun caz să se elibereze singur din bandajul de extensie.

La o oră, după ce în spital şi în vecinătatea imediată totul fusese întors cu sus-n jos, intră în salon un membru al personalului şi se dă brusc înapoi. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, dispărutul stă din nou culcat în patul său. Vergelele fixatoare îi trec din nou prin picioare, greutăţile atârnă, totul este aşa cum trebuie să fie şi cum a fost înainte. Medici şi poliţişti militari sosesc în grabă. Bandajul de extensie stă absolut corect, ca şi când nu ar fi fost scos niciodată. La întrebările care i se pun, pacientul nu dă niciun fel de amănunte despre sine. O ţine una şi bună că „a făcut drumeţie cu nişte prieteni”…