Pornind de la fiinţa ei nedefinită, făptura liliacului a părut grecilor demnă de a figura în enigme. Una dintre ele e citată de un personaj din opera Republica: „Povestea asta – zise – seamănă cu ghicitorile care se spun pe la ospeţe, sau cu cea a copiilor despre eunuc şi lovirea liliacului… Lucrurile acestea sunt ambivalente şi nu e posibil să gândeşti cu constanţă, nici că ele sunt, nici că nu sunt…”
Glaucon – fiindcă despre el este vorba – trimite la o cunoscută ghicitoare (grecii foloseau pentru astfel de întrebări dificile termenul „ainigma”): „Un bărbat-nebărbat văzând-nevăzând o pasăre-nepasăre, aşezată pe un pom-nepom o loveşte-nelovind-o cu o piatră-ne-piatră. Ce este?” Răspunsul, într-o traducere aproximativă, sună după cum urmează: „Un eunuc, văzând prost un liliac stând pe o trestie, îl loveşte cu o piatră-ponce şi ratează”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025