Ultimele cuvinte ale criminalilor de război nazişti în procesul de la Nurnberg


procesul de la NurnbergPe 1 octombrie 1946, Tribunalul Internaţional de la Nurnberg condamna la spânzurătoare douăsprezece din cele mai înalte personalităţi ale celui de al III-lea Reich: cu excepţia lui Bormann, condamnat în contumacie, şi a lui Goering, care se sinucisese în ajun, condamnaţii au fost executaţi pe 16 octombrie, între orele 1:11 şi 2:52 noaptea, în sala de gimnastică a închisorii, unde fuseseră înălţate trei spânzurători, în faţa a 45 de martori.

Iată reacţia pe care au avut-o la auzirea sentinţei şi ultimele lor cuvinte (în ordinea în care au fost executaţi):

Joachim von Ribbentrop (63 de ani), ministru de externe. La anunţarea sentinţei: „Moartea… nu voi mai avea când să-mi scriu memoriile.” Înainte de a fi spânzurat: „Dumnezeu să ocrotească Germania şi să aibă milă de sufletul meu. Ultima mea dorinţă este ca ţara mea să-şi găsească unitatea şi ca Estul şi Vestul să se înţeleagă pentru pacea lumii.” Apoi, adresându-se pastorului: „Ne vom regăsi acolo sus.”

Wilhelm Keitel (63 de ani), şeful Înaltului Comandament. Înainte de a fi spânzurat: „Îl rog pe atotputernicul Dumnezeu să aibă milă de poporul german. Peste două milioane de soldaţi au murit înaintea mea; îmi voi regăsi fiii. Îmi dau viaţa pentru Germania.”

Ernst Kaltenbrunner (43 de ani), şeful Biroului suprem al Siguranţei Reichului, şeful Gestapoului. Înainte de a fi spânzurat: „Mi-am slujit poporul şi patria cu tot sufletul. Mi-am făcut datoria aşa cum a cerut ţara. Regret că aceia care ne-au condus în aceste vremuri zbuciumate nu au acţionat ca nişte militari şi că au fost comise atâtea crime, dar eu nu am fost părtaş la ele. Trăiască Germania!”

Alfred Rosenberg (53 de ani), ministru al teritoriilor ocupate din Est. Întrebat, înainte de a fi spânzurat, dacă voia să facă vreo declaraţie, a răspuns: „Nu, mulţumesc.”

Hans Frank (46 de ani), guvernator general al Poloniei. La anunţarea sentinţei: „O merit. Mă aşteptam.” Înainte de a fi spânzurat, i-a spus preotului: „Trebuie să vă mulţumesc pentru felul în care am fost tratat în timpul detenţiei.  Mă rog la Dumnezeu să aibă milă de mine.”

Wilhelm Frick (69 de ani), ministru de interne. Înainte de a fi spânzurat: „Trăiască Germania nepieritoare.”

Julius Streicher (61 de ani), directorul Radioului, director al săptămânalului antisemit Der Sturmer. Înainte de a fi spânzurat: „Frumos Yom Kippur! Şi acum, la drum către Dumnezeu!”, iar după o clipă de tăcere: „Bolşevicii or să vă spânzure pe toţi!”. Apoi, întorcându-se către preot: „Sunt aproape de Dumnezeu, părinte,” La urmă, având cagula neagră pe cap: „Adio, Adele, draga mea soţie. Heil Hitler!”

Fritz Sauckel (51 de ani), organizatorul „muncii obligatorii”. La anunţarea sentinţei: „N-am comis niciodată nicio crimă. Întotdeauna am vrut binele…” înainte de a fi spânzurat: „Sunt nevinovat. Această condamnare este o eroare. Dumnezeu să ocrotească Germania şi să-i redea măreţia. Trăiască Germania! Dumnezeu să-i păzească pe ai mei! Heil Hitler!”

Alfred Jodl (56 de ani), şeful Statului-Major General. La anunţarea sentinţei: „Moartea… Cineva trebuia să plătească. Nu meritam totuşi asta!” înainte de a fi executat: „Adio, Germania mea!”

Arthur Seyss-Inquart (54 de ani), comisar al Reichului în Olanda. Înainte de a fi spânzurat: „Sper că moartea mea va fi ultimul act al acestei tragedii care a fost al doilea război mondial şi că fiecare va şti să tragă învăţăturile cuvenite pentru restabilirea păcii şi înţelegerea între popoare. Cred în Germania!”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock