Uau, ce ştire! A fost descoperită casa în care a trăit Iisus când era copil? Aceasta se află ascunsă sub o biserică…


Prof. Ken Dark crede că a identificat casa în care a trăit cândva Iisus Hristos. Profesorul Dark, care predă arheologie și istorie la Universitatea Reading din Marea Britanie, a petrecut 14 ani cercetând locuința privată situată sub Mănăstirea Surorilor din Nazaret.

El crede că, după toate probabilitățile, acolo a fost într-adevăr casa copilăriei lui Iisus, locuința în care au trăit Maria și Iosif și unde și-a petrecut tânărul Iisus primii ani din viaţă. Casa în sine, care a fost descoperită pentru prima dată în anii 1880, nu reprezintă nimic remarcabil și ar fi servit ca locuință pentru o familie tipic galileană în urmă cu 2.000 de ani.

„N-a fost nimic neobișnuit în acest sens”, a declarat Dark pentru CBS News. „Nu este extrem de săracă, dar nici nu există semne de mare bogăție. E o casă obișnuită. Dacă aceasta este locuinţa copilăriei lui Iisus, nu există niciun motiv să credem că Iisus a crescut în altceva decât într-o casă rurală tipic galileană din vremea sa”.

Un indiciu al legăturii acestei locuinţe cu Iisus (și mai ales cu Iosif) a fost construcția sa. În timp ce Iosif este de obicei descris ca un tâmplar, Biblia sugerează că era priceput la o serie de abilități de artizanat. „Cine a construit casa avea o foarte bună înțelegere a prelucrării pietrei”, a spus Dark. „Asta ar fi în concordanță cu tipul de cunoștințe pe care l-am aștepta de la cineva care ar putea fi numit tekton. Nu există dovezi extrem de clare care să spună că aici a trăit Iisus. Dar ea se află este sub o biserică bizantină din secolul al V-lea”.

De asemenea, situl arheologic nu este departe de Biserica Bunei Vestiri – locul în care se crede că Fecioarei Maria i s-a spus de către un înger că va deveni mama lui Iisus.

Totuși, dacă aceasta a fost sau nu odată casa lui Iisus, rămâne o problemă deschisă dezbaterii, pentru că însuşi profesorul Clark recunoaşte:„Este discutabil dacă ar fi vreodată posibil să dovedim asta.”

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): cbsnews.com


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu