Călăraşi… oraş situat la malul Dunării, în vecinătate cu Bulgaria. Se spune, printre legendele oraşului, că el are o mulţime de tuneluri misterioase care împânzesc subsolul oraşului şi subtraversează Braţul Borcea şi chiar Dunărea, unind Câmpia Română cu Dobrogea. Unii susţin chiar că aceste tuneluri reprezintă o poartă de trecere dincolo, într-o altă dimensiune a spaţiului şi timpului, într-un univers paralel.
Unul dintre oamenii locului care au cercetat aceste galerii subpământene este Marin G. Negru, de profesie arheolog şi istoric. El spune că tunelurile au vechime de mii de ani, iar geometria riguroasă a zidurilor, în care pietrele sunt perfect îmbinate, atestă adânca ştiinţă a constructorilor.
Aşadar, cine le-au construit? Unii susţin teza existenţei unui popor de nibelungi, oameni ai subteranului şi ai întunericului, care au trăit cu sute de ani înainte de apariţia poporului traco-get. Există însă şi binecunoscutele păreri că o civilizaţie extraterestră avansată ar fi „de vină” pentru aceste catacombe.
Prin târg se vorbea, se pare că nu fără justificare, despre găsirea unor comori fabuloase, tezaure monetare, bulgări de aur şi bijuterii în aceste tuneluri.
Pe de altă parte, se spune că aceste catacombe păstrează şi acum proprietăţi spirituale unice, chiar tămăduitoare. Oamenii locului spun că cei care pătrund adânc în galerii se simt, deodată, liberi, „uşori precum pasărea cerului, aşa cum parcă ar pluti”. Totuşi, se pare că la intrarea din partea românească a tunelurilor îşi arată „colţii” un curent energetic puternic, aproape ameţitor, care oferă o senzaţie similară cu aceea a escaladării celor mai înalte piscuri din Munţii Făgăraş. Din acest motiv, excursia în aceste locuri nu este recomandată cardiacilor…
Sursa: lataifasuri.ro
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025