Sanatoriul morţii din Waverly Hills: un loc foarte malefic
Considerat şi în ziua de azi ca fiind unul dintre locurile cele mai bântuite din SUA, fostul sanatoriu TBC din Waverly Hills a devenit vestit la câţiva ani de la închiderea sa, în 1961. Abia atunci s-a aflat despre experimentele pe fiinţe umane, care s-au făcut timp de zeci de ani acolo. Redeschisă în 1962, ca sanatoriu geriatric, instituţia medicală din Waverly Hills a fost închisă, 20 de ani mai târziu, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare în tratamentul bătrânilor.
Spital pe post de morgă
În anul 1910 îşi deschidea porţile spitalul TBC de lângă Louisville, statul american Kentucky. Dezvoltată din cauza necesităţii, unitatea medicală ajunge ca, până în 1924, să devină unul dintre cele mai mari sanatorii, cu peste 400 de saloane echipate ultramodern pentru perioada respectivă.
În acelaşi timp, însă, apar şi foarte multe zvonuri cu privire la relele tratamente aplicate bolnavilor, care nu aveau nicio şansă de a ieşi sau de a se plânge cuiva din exterior, din cauză că sanatoriul era într-o permanentă stare de carantină. Informaţiile au început, uşor-uşor, să „transpire”. Potrivit unor statistici neoficiale, peste 63.000 de morţi au fost înregistraţi în cei 50 de ani de primă funcţionare a sanatoriului din Waverly Hills.
Coaste extrase pe bandă rulantă
Experimentele cele mai frecvente erau cele de toracoplastie. Practic, pacienţilor-cobai li se extrăgeau coastele pentru ca persoanalul medical să poată provoca o dilatare mai mare a plămânilor. Doar 5% dintre cobai au supravieţuit acestor experimente.
Tunelul morţii
Morţii erau duşi la subsol doar noaptea şi apoi transportaţi prin „tunelul morţii” – o galerie lungă de 150 de metri pe sub spital care ieşea la o cale ferată, unde cadavrele erau încărcate în tren şi duse într-o direcţie necunoscută, au precizat mai mulţi dintre foştii angajaţi, la zeci de ani de la închiderea sanatoriului.
Printre tratamentele de TBC erau şi băile de soare, copiii fiind urcaţi pe acoperiş pentru această cură. Mulţi s-au prăbuşit de la înălţime, însă moartea lor a fost trecută sub tăcere. Deceniile de suferinţă petrecute între zidurile sanatoriului nu au marcat doar angajaţii şi pacienţii, ci şi sufletele celor decedaţi aici, în condiţii misterioase.
Fantomele există la toate etajele
După prima închidere, în 1961, au început să se producă tot felul de întâmplări misterioase. Umbre ciudate, lumini alergând pe pereţi, gemete şi cântece vechi au fost semnalate de majoritatea celor care au trecut pragul sanatoriului, atât după redeschiderea sa, în 1962, ca institut geriatric, cât şi după închiderea definitivă, din 1982.
Bătrâna care plânge şi fetiţa fără ochi
Spiritul unei bătrâne este foarte des remarcat chiar la intrarea principală. Cu mâinile şi picioarele înlănţuite, ea plânge după ajutor, dar dispare înainte de a-l putea primi de la cei în viaţă. La etajul 3 îşi face regulat apariţia o fetiţă cu o minge viu colorată. Mulţi au spus că au auzit zgomotele mingii ce sărea pe trepte. Un paznic care susţine că a văzut-o pe fetiţă spune că aceasta nu avea ochi. De la întâlnirea respectivă, omul n-a mai trecut pe la locul său de muncă.
Un etaj plin cu fantome
Etajul 4 este considerat ca fiind cel mai „activ” din punct de vedere supranatural. Aici, fantomele care se plimbă pe hol sunt ceva obişnuit, şuşotind şi trântind uşile vechi şi ruginite. Chiar şi în prezent, vizitatorii ajung să fie marcaţi de aceste apariţii.
Sinucideri inexplicabile
Salonul 502, aflat la etajul 5 al sanatoriului, are o istorie însângerată. Mai multe asistente şi-au pus capăt zilelor după ce au îngrijit bolnavii de aici. În 1928, infirmiera-şefă a fost găsită spânzurată de tavanul salonului, iar în 1932, o asistentă a sărit în gol de la geam. În anii următorii au mai fost înregistrate şi alte tragedii în salonul 502, atât printre pacienţi, cât şi la personalul medical care lucra aici. Şi în prezent, vizitatorii spun că văd umbre care îi atenţionează să iasă cât mai rapid din salon. Apariţiile fantomatice sunt dublate de o stare de depresie şi disperare la vizitatori, care spun că, odată intraţi aici, înţeleg deznădejdea sinucigaşilor.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Considerat şi în ziua de azi ca fiind unul dintre locurile cele mai bântuite din SUA, fostul sanatoriu TBC din Waverly Hills a devenit vestit la câţiva ani de la închiderea sa, în 1961. Abia atunci s-a aflat despre experimentele pe fiinţe umane, care s-au făcut timp de zeci de ani acolo. Redeschisă în 1962, ca sanatoriu geriatric, instituţia medicală din Waverly Hills a fost închisă, 20 de ani mai târziu, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare în tratamentul bătrânilor. 
În acelaşi timp, însă, apar şi foarte multe zvonuri cu privire la relele tratamente aplicate bolnavilor, care nu aveau nicio şansă de a ieşi sau de a se plânge cuiva din exterior, din cauză că sanatoriul era într-o permanentă stare de carantină. Informaţiile au început, uşor-uşor, să „transpire”. Potrivit unor statistici neoficiale, peste 63.000 de morţi au fost înregistraţi în cei 50 de ani de primă funcţionare a sanatoriului din Waverly Hills. 
Morţii erau duşi la subsol doar noaptea şi apoi transportaţi prin „tunelul morţii” – o galerie lungă de 150 de metri pe sub spital care ieşea la o cale ferată, unde cadavrele erau încărcate în tren şi duse într-o direcţie necunoscută, au precizat mai mulţi dintre foştii angajaţi, la zeci de ani de la închiderea sanatoriului.
Spiritul unei bătrâne este foarte des remarcat chiar la intrarea principală. Cu mâinile şi picioarele înlănţuite, ea plânge după ajutor, dar dispare înainte de a-l putea primi de la cei în viaţă. La etajul 3 îşi face regulat apariţia o fetiţă cu o minge viu colorată. Mulţi au spus că au auzit zgomotele mingii ce sărea pe trepte. Un paznic care susţine că a văzut-o pe fetiţă spune că aceasta nu avea ochi. De la întâlnirea respectivă, omul n-a mai trecut pe la locul său de muncă.
