În iarna lui 1982, un militar văzu o fiinţă extraterestră la Arad: „Culoarea sa era șocantă, cum n-am mai văzut niciodată”


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Întâmplarea din acest articol a apărut în presa românească de la începutul anilor ’90, martorul întâmplării fiind ofițer, militar de carieră. Iată mărturisirea domniei sale:

* Într-o duminică a iernii, anului 1982 am plecat în control la un obiectiv militar aflat la periferia orașului Arad. Zăpada era mică, înghețată superficial. Atmosfera transparentă. Temperatura de 3-4 grade Celsius. Era ora 10:30. Observația s-a făcut privind spre nord.

* Drumul spre obiectiv era paralel cu un dig aflat în apropierea râului Mureș, iar în partea opusă se întindea o câmpie netedă. La circa 1,5 km de ultimele case, drumul sfârșea brusc la o cotitură a digului. Când am ajuns la finele drumului am urcat pe dig; în marginea acestuia, la circa 7 metri depărtare am observat vreo 5 câini dispuși în semicerc la aproximativ 1 metru în fața unei ființe cu totul și cu totul stranii. Mi-a atras atenția acea ființă. Avea cel puțin 1 metru înălțime, cu capul foarte alungit, fără proeminențe sau orificii. Torsul era extrem de lung în comparație cu membrele de nu mai mult de 25 cm, aproximativ egale între ele atât ca lungime, cât și în diametru. La membrele superioare nu am putut observa proeminențe sau crescături. De asemeni nu am observat ca ființa aceea să trădeze elemente care i-ar fi identificat sexul – masculin sau feminin. Corpul era acoperit în întregime cu ceva imposibil de definit, de culoare negru absolut, ceva inexistent în natură. Culoarea în sine era foarte șocantă, cum n-am mai văzut niciodată și imposibil de uitat.

* La apariția mea, câinii, fără să latre, au pornit alergând spre oraș, iar ființa stranie s-a îndepărtat spre râu. Alergarea ființei era uimitoare: combinație între pași și salturi de cangur. În acest timp nu auzeam niciun zgomot, cu excepția crustei de gheață de deasupra zăpezii cedând uneori sub greutatea acelei ființe. Urmele lăsate nu erau de pași omenești, ci asemeni unui cerc mult turtit. Râul fiind cu un debit mic de apă la acea dată, iar albia lui adâncă de 2,5 metri, m-au făcut să nu mai pot urmări ființa aceea stranie. Fascinat și uimit, dar și puțin speriat, mi-au trebuit 1-2 minute să mă reculeg și să pornesc pe urmele straniei apariții.

* Timp de 2 ore am căutat în crângul din malul albiei, fără să reușesc să mă pun pe urmele ei. În mod cert însă, în apă nu a intrat, deoarece plaja de aproape 10 metri lățime nu prezenta urme, iar zăpada aici era neînghețată, nisipul era neted. Am descoperit apoi că în locul unde stătuse acea ființă stranie mirosul era foarte puternic, înțepător, de clor, dar după două ore, revenind, mirosul de clor se transformase în miros puternic de ozon. Aici am găsit urmele pașilor clar imprimate.

* M-a obsedat întâlnirea multă vreme, și mai ales condiția în care ea a avut loc, adică, prin claritatea vremii și pustiul din jur, niciun observator nu putea fi victima unei iluzii. Vă fac precizarea că nu cred în fantome, draci, omuleți extratereștri, îngeri ori alte ființe de același fel.

 


Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO