Specialiştii în domeniul literaturii atrag atenţia că asemenea „îndrăgostiţi damnaţi” se întâlnesc încă din operele secolului al II-lea, începând cu idila greacă Anthia şi Abrocomas de Xenofon din Efes. Sursele lui Shakespeare par să fie însă mult mai apropiate de timpul lui.
O poveste similară apare în 1476 în Novellino de Massuccio Salernitano, repovestită cincizeci de ani mai târziu de către Luigi da Porto, care şi-a botezat îndrăgostiţii Romeo şi Giulietta. Aceasta conţine toate elementele tragediei shakespeariene: se petrece în Verona, cele două familii se numesc Montecchi şi Cappelletti, se încheie cu o dublă sinucidere.
Un alt italian, Matteo Bandello, adaptează liber aceeaşi intrigă în Novelle, în 1554, fiind curând tradus în franceză de Pierre Boisteau de Lunay şi reapărând în 1559 în Histories Tragiques de Francois de Belleforest. Versiunea franceză a fost la rândul ei tradusă în engleză – în versuri de Arthur Brooke sub numele de Romeus and Juliet (1562) şi în proză de William Paynter ca The Palace of Pleasure (1567).
Întrucât Brooke scrie că a văzut „acelaşi conflict pregătit mai târziu pentru scenă”, cercetătorii cred că este posibil ca Shakespeare să fi adaptat o piesă acum pierdută, iar capodopera lui să fi circulat în paralel cu poemul lui Brooke.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
