Primul mesaj către extratereştri a fost trimis către nebuloasa de stele Messier 13… Poate vom primi şi un răspuns!


MessierPrimul mesaj destinat unei civilizaţii extraterestre a fost lansat în 1974, folosind radiotelescopul de la Arecibo ca emiţător. Ţinta a fost aglomerarea stelară Messier 13 aflată la 24 mii ani-lumină de Pământ şi conţinând circa 300 mii stele. Mesajul, care a durat trei minute, conţinea o succesiune de 1679 impulsuri de două tipuri. Interpretându-le ca pătrăţele albe şi negre şi aşezându-le într-un dreptunghi, impulsurile formează o imagine.

Numărul 1679 nu este divizibil decât în două moduri: 23 x 73 sau 73 x 23; în prima variantă devin vizibile mai multe figuri care, după opinia autorilor, pot fi interpretate foarte simplu drept convenţia de notare a numerelor (în cod binar), numerele atomice ale hidrogenului, carbonului, azotului, oxigenului şi fosforului (principalele componente ale organismelor vii), o schiţă a moleculei de ADN, alta a unui om, a Sistemului Solar cu evidenţierea Pământului, a radiotelescopului Arecibo, ca şi diverse numere considerate interesante.

Dacă ar fi aşa cum consideră autorii acestui mesaj şi anume că în Galaxia noastră există un milion de civilizaţii, înseamnă că una dintre ele ar putea fi situată şi în aglomeraţia Messier 13. Dar şi în acest caz şansa ca această civilizaţie să se afle decalată doar cu câteva sute de ani faţă de noi este mai mică decât unu la un milion. Mai mult, ne-am putea pune întrebarea care este şansa ca, tocmai atunci – în cele trei minute, când va trece în direcţia planetei respective foarte slabul tren de unde pornit de pe Pământ – radiotelescoapele lor să fie îndreptate spre noi. S-a făcut această menţiune pentru a înţelege cât de mică este probabilitatea să fim descoperiţi pe această cale şi cât de inimoşi sunt animatorii unor asemenea programe. E drept – a calculat cineva – costul unui cuvânt expediat astfel în cosmos, la o distanţă de 1 000 ani-lumină, nu este mai mare de un dolar. Adică merită…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu