Preoţii egipteni deţineau manuscrise vechi de 50.000 de ani despre istoria secretă a omenirii! Ce s-a întâmplat cu ele?


Istoria noastră e plină de enigme care nu pot fi descifrate doar ţinând cont de cele câteva zeci de cărţi şi documente antice care s-au păstrat până acum. De exemplu, de ce doar Herodot vorbeşte despre Atlantida? Poate că acest continent (oraş) mitic chiar a existat, numai că nu s-a păstrat decât o singură sursă până în prezent. Dacă am fi avut mai multe cărţi antice care vorbeau despre Atlantida sau despre dragoni sau alte subiecte „interzise” în istoria oficială?

Istoricul Diogene Laerce, ca şi Herodot, scria că preoţii egipteni din antichitate sunt în posesia unor manuscrise deosebit de valoroase, anterioare domniei lui Alexandru cel Mare (356-323 î.d,H) mergând înapoi în istorie cu nici mai mult nici mai puţin de 48.863 de ani, adică acum aproximativ 50.000 de ani! Oare ce istorii ascunse ale omenirii s-ar fi găsit în acele manuscrise?

Ştim că Alexandru cel Mare l-a avut ca maestru pe Aristotel, fiind astfel şi elevul lui Platon; el a fondat oraşul Alexandria (să notăm că în greceşte Alexo înseamnă a persevera, a proteja, a apăra) construind cea mai mare bibliotecă a antichităţii, al cărei conţinut a fost estimat cam la 700.000 de volume. Aici, cu siguranţă că se găseau şi manuscrisele care povesteau istoria de acum zeci de mii de ani. Puteţi citi mai multe despre Biblioteca din Alexandria, într-un articol de-al meu din 2011: Biblioteca din Alexandria, colos al culturii antice, şi enigmele sale.

Din nefericire, toată această bogăţie a pierit în uriaşul incendiu al bibliotecii, ale cărui cauze nu au fost niciodată elucidate. S-a presupus că în mod voit s-a dat foc acestor cărţi, deoarece ştiinţa conţinută în ele putea deveni un pericol pentru o omenire lipsită de o conştiinţă morală şi spirituală.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO