Premoniţiile uluitoare ale papei Pius al IX-lea: odată, el i-a spus unei femei „Pleacă de aici. Nu vreau să vorbesc cu morţii!”


Papa Pius al IX-lea (1792 – 1878) a fost al 255-lea papă timp de 31 de ani, din 16 iunie 1846 până la moartea sa. Este cel mai prelungit pontificat din istoria Bisericii. Pius al IX-lea a avut nenumărate premoniţii, din care amintim două în acest articol.

În timpul unei slujbe religioase, oficiată la Vatican, în faţa unei mulţimi de credincioşi, papa s-a ridicat deodată de pe tronul pontifical şi a cerut să se stingă imediat primele trei făclii, din cele multe ce ardeau în faţa sa. După slujbă, organele de pază au găsit la baza celor trei făclii explozibil. Dacă teroriştii ar fi reuşit să facă să explodeze încărcăturile ucigătoare, s-ar fi produs multe victime şi chiar viaţa papei Pius al IX-lea ar fi fost în mare pericol.

Dar înaltul prelat a mai avut premoniţii şi în alte ocazii. După numeroase şi repetate cereri, a fost primită în audienţă, de către papă, o femeie. De cum a văzut-o, i-a spus „Pleacă de aici. Nu vreau să vorbesc cu morţii”. Asistentul papei a condus-o afară din sala de audienţe. În pragul ei, femeia a făcut un infarct şi s-a prăbuşit moartă. Organele de pază ale papei au descoperit ulterior că femeia făcea parte dintr-o bandă de terorişti, care pregăteau un atentat la viaţa Înaltului prelat.