Povestea halucinantă a OZN-ului prăbuşit în Kingman (Arizona) în 1954: un extraterestru mort ar fi fost găsit în navă…

Povestea OZN-ului prăbușit în Kingman (Arizona, SUA) începe cu luna februarie 1971. La acea vreme, Jeff Young și Paul Chetham erau doi noi și entuziaști investigatori de OZN-uri care cercetau o poveste cu adevărat senzațională care, dacă era adevărată, sugera cu tărie că există viață inteligentă în afara limitelor lumii noastre.

Aceste dezvăluiri uimitoare au venit de la un bărbat pe nume Arthur Stansel, care era un bun prieten al familiei lui Young și care pretindea că ştia despre un OZN prăbușit și despre recuperarea unui corp extraterestru în apropiere de Kingman la 21 mai 1953. În timpul unui interviu față în față, înregistrat pe casetă cu Young și Chetham, Stansel – care deținea o diplomă de master în inginerie și care a luat parte la debarcările din Ziua Z în Normandia, Franța, în timpul celui de-al doilea război mondial – a povestit că în 1953 lucra în Zona 51.

Martorul Stansel a subliniat faptul că incidentul a avut loc în timpul scurtei sale perioade de timp în cadrul programului de investigare a OZN-urilor din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, cunoscut sub numele de Proiectul Blue Book. El primise un telefon de la comandantul bazei Wright-Patterson din Dayton, Ohio, cu ordinul de a zbura spre Phoenix, Arizona. De acolo, Stansel a fost condus la locul prăbușirii a ceea ce i s-a spus că este un proiect secret al Forțelor Aeriene Americane care a mers prost.

La sosirea sa la fața locului – despre care era sigur că era situat la marginea orașului Kingman – Stansel nu a putut să nu vadă obiectul neobișnuit. Acesta era de mici dimensiuni, cu o lungime de circa 3 metri. Dar asta nu a fost totul: în OZN se mai afla şi un trup mort. Potrivit lui Stansel, acesta nu era un corp uman. Da, avea brațe, picioare, un trunchi și un cap, dar nu avea decât un metru și jumătate înălțime, pielea îi era închisă la culoare, iar trăsăturile feței erau în mod evident diferite de cele ale unei ființe umane. Adevărul s-a conturat curând pentru Stansel, care a fost șocat: o navă spațială din altă lume tocmai se prăbușise la Kingman.

În afară de faptul că a fost menționată într-un articol din 23 aprilie 1973 în „Middlesex News” din Massachusetts, nu s-a mai întâmplat mare lucru cu povestea din Kingman – pentru o vreme. Totuși, un bărbat pe nume Raymond Fowler, un investigator și autor de OZN-uri foarte respectat, a citit articolul și a fost intrigat. Pe măsură ce Fowler a început să cerceteze povestea, a descoperit ceva uimitor: atât el, cât și Arthur Stansel erau angajați ai aceleiași companii. Inutil să mai spunem că Fowler nu a pierdut timpul și l-a contactat pe Stansel, iar cei doi s-au întâlnit în biroul lui Stansel pe 4 mai 1973, la prânz. Cazul Kingman urma să fie dus la un nou nivel.

Fowler a avut unele îngrijorări profunde atât în privința martorului, cât și a poveștii sale, deoarece a devenit curând clar că povestea pe care Stansel i-a spus-o era radical diferită de cea pe care o împărtășise lui Chetham și Young, cu doi ani înainte. Stansel a explicat, oarecum stânjenit și cu o oarecare jenă, că această discrepanță provenea dintr-o confuzie de bază în ceea ce privește datele, precum și din faptul că se afla sub influența alcoolului atunci când a fost intervievat în 1971. Stansel a recunoscut că, atunci când băutura își făcea efectul, era adesea predispus la exagerări. Nu este un lucru bun atunci când încerci să convingi pe cineva că ai văzut un extraterestru mort.

La 7 iunie 1973, Fowler a obținut o declarație sub jurământ semnată de Stansel. Conform noii versiuni a lui Stansel, în timp ce se afla într-o misiune foarte scurtă în cadrul Proiectului Blue Book al Forțelor Aeriene Americane, la 21 mai 1953, a fost transportat cu avionul la Phoenix, Arizona, și apoi condus într-un autobuz cu geamurile înnegrite până la o locație nu prea departe de cel mai apropiat punct de reper semnificativ: Kingman. Cu toate acestea, când Stansel a vorbit cu Fowler, ceea ce el descrisese inițial lui Young și Chatham ca fiind un obiect mic se transformase brusc într-o navă de formă ovală cu un diametru de cel puțin 10 metri.

Noua declarație a descris, de asemenea, un fel de trapă, de aproximativ un metru înălțime și aproximativ un metru lățime, pe o parte a ambarcațiunii, care asigura intrarea în interiorul acesteia. Privind în interior, echipa de investigație a observat o cabină de formă ovală, două scaune pivotante și o varietate de instrumente și ecrane care nu semănau cu tehnologia convențională a aeronavelor. Cel mai semnificativ dintre toate, un cadavru mic a fost recuperat din interiorul vehiculului și a fost dus într-un cort construit în grabă în apropiere. Foarte asemănător cu un om, deși de statură mică, presupusul pilot avea o pereche de ochi, două nări, o gură mică și două urechi. Purta un costum de culoare argintie, dintr-o singură bucată, iar pe cap avea așezată ceea ce părea a fi o mică calotă craniană din același material ca și costumul.

Fowler a avut unele îngrijorări cu privire la diferențele dintre cele două relatări, dar nu a respins în totalitate povestea lui Stansel. Dimpotrivă: a continuat să o investigheze, și pe Stansel, de asemenea. Ceea ce a descoperit a adăugat un grad de credibilitate noii versiuni sau versiunii refăcute a evenimentelor de către Stansel. Fowler a reușit să confirme că, între iunie 1949 și ianuarie 1960, Stansel a ocupat o serie de poziții de inginerie și de management la Baza Wright-Patterson ce aparţinea de Forţele Aeriene Americane din Dayton, Ohio, și că, în perioada în care ar fi avut loc incidentul, Stansel a lucrat în cadrul Biroului de Studii Speciale.

La 3 decembrie 2006, Arthur Stansel a murit la Good Shepherd Health Care Facility din Jaffrey, New Hampshire, ducând astfel cu el în mormânt tot ceea ce știa cu adevărat despre enigma Kingman. A fost înmormântat la Cimitirul Central din New Ipswich, New Hampshire.

Dar saga Kingman a continuat să se deruleze. În anii 1990, un investigator OZN pe nume Don Schmitt – care a scris mai multe cărți despre controversa Roswell din 1947 – a vorbit cu o femeie pe nume Judy Woolcott, care avea de spus o poveste interesantă despre prăbușirea Kingman. Povestea ei era centrată pe o scrisoare ciudată pe care ar fi primit-o în 1965 de la soțul ei, care, potrivit acesteia, era în Vietnam la acea vreme. În scrisoare, soțul ei își exprima temerile că nu se va mai întoarce acasă în viață. De asemenea, i-a povestit despre ceva ciudat pe care îl văzuse cu 12 ani în urmă. Deși nu a putut fi absolut sigură de luna exactă, Woolcott era sigură că soțul ei a menționat Kingman, Arizona, ca fiind locația. El era ofițer militar și se afla la datorie când un obiect zburător neidentificat a fost detectat pe radar. Acesta a început însă în curând să piardă altitudine și a dispărut sumar de pe ecranul radarului. Woolcott a declarat că soțul ei era sigur că ceva s-a prăbușit, adăugând că se pare că au existat victime extraterestre. Ea a mai afirmat că temerile soțului ei s-au dovedit a fi sinistru de corecte: el nu s-a mai întors niciodată acasă din Vietnam.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.