În „Zona 51”, cel mai păzit şi mai secret loc din America, s-a construit o piramidă gigantică! Are legătură cu tehnologia extraterestră?


piramida zona 51Precum mulţi dintre voi ştiţi, în adâncul Deşertului Nevada există o bază militară secretă, atât de bine ascunsă de ochii publicului, încât guvernul Statelor Unite chiar a refuzat să admită existenţa ei: „Zona 51” sau „Area 51”. Construită în anii ’50, aproape de baza aeriană de la Groom Lake şi lângă poligonul pentru testări atomice din Nevada, Zona 51 a fost amenajată pentru testarea avioanelor secrete. Era o suprafaţă foarte mare, perfectă pentru pistele de decolare şi aterizare, unde existau foarte puţini localnici, lipsa de atractivitate a zonei fiind accentuată de pericolul poluării nucleare. Iniţial a fost construită doar pentru testarea avionului-spion U2, după care, pentru ca proiectul s-a dovedit a fi un succes absolut, toate avioanele experimentale ale SUA au fost testate acolo. Baza s-a extins, astfel încât a devenit o micuţă comunitate, iar pista de aterizare a fost lungită cu 5 kilometri. În hangarele bazei se aplică tehnologii superevoluate, aşa că nu este de mirare faptul că avioanele Blackbird şi Stealth au fost construite acolo. Mulţi oameni cred chiar că, literalmente, baza beneficiază de tehnologie de pe alte planete, fiind o zonă de testare şi ascundere a navelor spaţiale extraterestre. Noaptea, deasupa bazei pot fi văzute lumini stranii, şi mulţi curioşi sunt de părere că în subteran se ascunde o instalaţie enormă.

Un utilizator de pe YouTube, pe nume DAHBOO77, a realizat un videoclip (pe care-l puteţi vedea la finalul articolului), în care se observă cum în această zonă a fost construită o gigantică piramidă! Totul cu ajutorul lui Google Earth! Ce naiba îi apucară pe oficialii guvernamentali să construiască această piramidă gigantică tocmai în „Zona 51”? Cum mulţi cred că piramidele au legătură cu tehnologia extraterestră, şi cum Zona 51 se presupune că ar conţine şi tehnologie extraterestră… iată cum construirea unei piramide în Area 51 ar putea confirma că există secrete străvechi ascunse publicului.

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock