Oamenii din vechime au desenat extratereştri fără gură, cu ochi de insecte şi capete ce emană scântei


Astăzi, întrebarea nr.1 a omenirii este: suntem singuri în Univers sau mai există şi alte forme de inteligenţă superioară? Mai există viaţă în altă parte, şi nu doar pe Pământ? Mai există alte specii în Cosmosul acesta care-şi pun aceeaşi întrebare ca şi noi?

În lume, s-au găsit de-a lungul timpului o serie de reprezentări grafice pe pereţii peşterilor, a canioanelor sau a altor forme de relief (petroglife), vechi de mii de ani, care par să descrie diverşi extratereştri. Din acest punct de vedere, există o dezbatere îndelungată între ufologişti şi arheologi. Dacă arheologii cred că aceste vechi desene reprezintă de fapt zeităţi mitologice, ufologii cred că ele arată vizitele făcute de extratereştri în istoria omenirii.

Să urmărim împreună o parte din aceste desene:

1) Extratereştrii cu ochi de insecte din Canionul Horseshoe.

Imaginea din stânga provine din Canionul Horseshoe din Utah (SUA). A fost pictată cu circa 3.000 de ani în urmă de un grup nomad de vânători din aceste regiuni. Desenul are o înălţime de doi metri şi iese în evidenţă prin dimensiunea sa şi prin forma extratereştrilor. Pe întreg panoul sunt reprezentaţi circa 20 de forme umane ciudate, mai înalte sau mai mici, toate având chipuri ciudate de mumii. La unele forme, le lipsesc picioarele şi mâinile şi adesea au ochii mari asemenea insectelor.

2) Şamanii din canionul Sego.

Următoarea imagine se intitulează „Şamanii” şi provine din canionul Sego din acelaşi stat Utah (SUA). Aceste picturi pe piatră au câteva mii de ani vechime. Pentru că creatorii lor n-au lăsat niciun mesaj scris, înţelesul lor şi a altor petroglife este lăsat la imaginaţia noastră. Într-adevăr se văd nişte antene, nişte ochi foarte mari…

O fi din nou extratereştri?

3) Zeităţile Wandjina din Australia.

Imaginea aceasta provine din Kimberley (Australia), este datată cu 5.000 de ani în urmă şi mai este numită şi Wandjina. Această petroglifă arată zeităţi văzute drept strămoşii direcţi ai popoarelor de astăzi; de aceea, aceste zeităţi mai sunt numite şi „figuri străvechi”, „fiinţe străvechi” sau „eroi străvechi”.

„Fiinţele străvechi” se pare că i-au învăţat pe primii oameni cum să construiască diverse instrumente şi arme, cum să vâneze animale, cum să strângă mâncarea şi cum să guverneze societatea cu ajutorul legilor. În mitologia aborigenă, Wandjina sunt spirite ale norilor şi ale ploilor, ce au influenţat pământul şi locuitorii ei.

E foarte interesant că chipurile reprezentate au capetele mari, doi ochi, un nas, dar nu au deloc gură. În jurul capetelor se află reprezentări ale fulgerelor, norilor sau ale ploilor.

4) Extratereştrii din Valcamonica.

Valcamonica este o vale îngustă din Alpii Lombarzi ai Italiei unde se găseşte o colecţie impresionantă de petroglife istorice. În această vale se găsesc numai puţin de 140.000 de simboluri şi figuri ce au fost desenate timp de peste 8.000 de ani şi prezintă teme ce au legătură cu agricultura, navigaţia, războiul sau magia.

Imaginea din stânga provine din Epoca Bronzului şi înfăţişează o zeitate solară. Observaţi capetele înconjurate cu un efect de halou. De asemenea, scântei şi raze de lumină sau energie par să emită din capetele acestor figuri. Ce-ar putea fi?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock