Elena Ceauşescu a fost considerată de mulţi „capul răutăţilor” în cuplul Ceauşescu, cea care a condus de facto România, cel puţin în anii ’80, până la execuţia sa pe 25 decembrie 1989, împreună cu Nicolae Ceauşescu.
Născută pe 7 ianuarie 1919, Elena Petrescu (înainte de căsătorie) n-a făcut decât 4 clase, pentru ca în anul 1936 să ajungă la Bucureşti, unde a lucrat ca ucenică la fabrica Lantex. Undeva în jurul anului 1940, Elena (Lenuţa) a devenit logodnica / iubita lui Nicolae Ceauşescu, care era la închisoare. Deși organizația comunistă i-a interzis ei să mai aibă legături cu Nicolae Ceușescu, pentru că periclita organizația, ea a menținut această legătură. Nicolae Ceaușescu mai avea câte o permisie de a ieși din închisoare (însoţit de un gardian), și atunci cei doi se întâlneau în anumite locuri.
În sat, fetei i s-a spus Lenuța lui Briceag. Porecla – Briceag – o primise de la consătenii tatălui ei, Nae Petrescu, după ce și-a deschis prăvălie în casă, acolo vânzând gaz, sare, zahăr, ață, ace și cuie.
O etapă nedeslușită din tinerețea Elenei Ceaușescu durează din noiembrie 1939 până în august 1941, atunci când Lenuţa nu avea nimic de lucru. Din ce-a trăit, nu se știe; de aici a apărut ipoteza prostituției. Bârfa a fost susţinută după 1990 de însuşi fratele dictatorului, fostul general de Securitate, Andruță Ceaușescu. Acesta a povestit ziariștilor următoarea întâmplare: vrând să-și viziteze viitoarea cumnată, care locuia cu o altă femeie într-o cameră închiriată în București, le-a găsit pe amândouă petrecând, dezbrăcate, cu doi soldați germani.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025