O femeie din Spania a devenit proprietara Soarelui!


După miliarde şi miliarde de ani, în sfârşit Soarele nostru, care-l vedem în fiecare zi pe cer, s-a făcut şi cu un proprietar, anunţă Google. Este vorba de o femeie din Spania, din regiunea Galicia, care a înregistrat Soarele la un notar public, ca fiind proprietatea ei.

Angeles Duran, în vârsă de 49 de ani, a spus ediţiei cotidianului spaniol „El Mundo” că a luat această decizie după ce a citit faptul că un american s-a înregistrat ca fiind proprietarul Lunii şi al altor planete din sistemul nostru solar. Pe de altă parte, există o înţelegere internaţională conform căreia niciun stat din lume nu poate să-şi afirme proprietatea asupra vreunei planete din sistemul nostru solar. Dar, femeia afirmă că această regulă nu se poate aplica şi indivizilor!

„Nu-i ceva ieşit din afară, m-am asigurat din punct de vedere legal. Nu sunt proastă; cunosc foarte bine legea. E am făcut-o, dar oricine în afara mea ar fi putut-o face”, a mai spus femeia.

Documentul, emis de un notar public, afirmă negru pe alb că Duran este „proprietara Soarelui, o stea spectrală de tipul G2, situată în centrul sistemului solar, la o distanţă medie faţă de Pământ de 149.600.000 de kilometri”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock